Putina istorie
Foarte apreciate pentru aroma pe care o confera bucatelor, valoarea lor de ingredient e depasita cu mult de felul strasnic in care ne apara sanatatea.
In urma cu mii de ani, locuitorii din zona bazinelor Marii Mediterane si ale Marii Negre au „imblanzit“ cateva soiuri de plante aromate. Erau plante cu un aport caloric practic nul, dar care aveau, totusi, un rol foarte important in alimentatie, ele fiind cele care dadeau aroma si gustul hranei. La noi, aceste ierburi erau cunoscute cel putin din vremea dacilor, si inca de atunci indeplineau simultan rolul de aliment, de remediu si de ingredient magic. In bucataria traditionala romaneasca, ele sunt numite generic zarzavaturi, fiind cele care dau adevarata savoare oricarui fel de mancare, dar si cele care previn problemele digestive, care regleaza apetitul, care imbunatatesc metabolismul. Interesant este ca toate zarzavaturile noastre traditionale fac parte din aceeasi familie (Apiaceae), avand proprietati terapeutice destul de asemanatoare, dar si unele caracteristici speciale, deloc de neglijat. Fie ca vorbim de patrunjel, de marar, de leustean, de morcov sau de telina, toate contin in frunzele lor uleiuri volatile cu efecte antibiotice, flavone cu actiune antioxidanta ori clorofila cu efecte antitumorale si antivirale. Pana acum mai putin de o suta de ani, toate aceste zarzavaturi erau si printre plantele medicinale cele mai frecvent folosite, si nu doar la afectiuni minore, ci si la bolile grave, cum ar fi cele tumorale sau cele infectioase acute. Unul dintre aceste zarzavaturi are o faima ca medicament cu totul aparte, proprietatile sale afrodiziace, dar si cele anti-imbatranire, sucul si alte remedii capatand aureola unor elixiruri magice: TELINA.
In cele ce urmeaza vom afla mult mai multe despre proprietatile acestui zarzavat-medicament:
Modalitati de preparare si de administrare a telinei
Sucul
Pentru a obtine sucul de telina verde, se mixeaza (cu ajutorul mixerului electric) o mana de frunze proaspete, la care s-au adaugat 6-10 linguri de apa, dupa care se lasa jumatate de ora sa macereze si se filtreaza. Licoarea obtinuta este bine sa se consume imediat sau sa fie pastrata la frigider, dar nu mai mult de 4 ore. Sucul proaspat obtinut din frunze de telina nu se administreaza de obicei singur, ci diluat in putin suc de radacina de morcov. De regula, se ia de 3 ori pe zi cate un sfert de pahar (50 ml) de suc de frunze de telina, diluat in alt sfert de pahar de suc de morcov.
Infuzia
Se pun trei lingurite de frunze uscate sau o mana de frunze proaspete de telina la macerat, in jumatate de litru de apa, vreme de 8-10 ore, dupa care se filtreaza. Preparatul rezultat se pune deoparte, iar planta ramasa dupa filtrare se fierbe in inca jumatate de litru de apa, vreme de cinci minute, dupa care se lasa sa se raceasca si se filtreaza. In final, se amesteca cele doua extracte, obtinandu-se aproximativ un litru de infuzie combinata, care se foloseste intern (2-3 cani pe zi).
Telina ca adaos in mancare
Foarte multe din mancarurile de zi cu zi pot capata mai multa savoare prin adaugarea de frunze de telina foarte fin tocate, asa incat sa nu li se simta prea tare asprimea. Traditional, telina este adaugata in mancarurile calde, cum ar fi ciorbele, supele, tocanitele, insa este recomandat ca acest zarzavat sa fie pus dupa prepararea termica, si nu in timpul ei, pentru pastrarea continutului de vitamine al plantei. Folositi frunzele de telina ca adaos aromatic si totodata ca element decorativ si in salate, sandviciuri, sosuri ori garnituri.
Vinul de telina
Ca tonic psihic, ca antidepresiv, pentru imbunatatirea diurezei si a apetitului alimentar, ca adjuvant contra impotentei si a frigiditatii, se recomanda vinul de telina: doua maini de frunze proaspete se maruntesc si se pun intr-un litru de vin, la care se adauga, pentru un efect mai puternic, o lingurita de seminte de telina si o lingurita de scortisoara (Cinamonum ceylanicum). Se lasa sa macereze vreme de 7 zile, dupa care se adauga 300 g miere de albine. Se agita pana se topeste mierea, apoi se strecoara si se pune in sticle. Se bea cate un paharel inainte de masa.
Tratamente interne
Hipertensiune - sucul din telina este folosit in mod traditional in China pentru reducerea presiunii arteriale. Reteta: se amesteca sucul cu miere in cantitati egale si se administreaza 5 linguri din acest amestec, de 3 ori pe zi, timp de minimum o luna. Studii recente au aratat ca dupa 6 saptamani de tratament, valorile presiunii arteriale au scazut la cei mai multi dintre pacienti cu 12-15%, aceasta datorandu-se atat efectelor vasodilatatoare, cat si celor diuretice ale acestui zarzavat.
Ischemie cardiaca, prevenirea infarctului - telina are in compozitia frunzelor sale asa-numitele „ftalide“, substante care au efecte relaxante asupra musculaturii netede si care fac arterele sa isi mareasca diametrul. Mai mult, aceasta categorie de substante reduc nivelul hormonilor de stres din sange, impiedicand astfel vasoconstrictia si puseele de hipertensiune. Se recomanda cura cu suc de telina (150 ml pe zi), dar si consumul de telina sub forma de salata, in cure de 6 saptamani, minimum.
Adjuvant in infectiile bacteriene - cercetarile de laborator au aratat ca uleiurile volatile din telina au un efect puternic antibiotic, prevenind si ajutand corpul sa se apere in fata infectiilor cu bacterii cum ar fi: Staphylococcus aureus, Staphylococcus albus, Shigella dysenteriae, Salmonella typhi, Streptococcus faecalis, Streptococcus pyogenes sau Pseudomonas solanacearum. Ca adjuvant la tratamentul prescris de medic, se recomanda consumul infuziei combinate de telina (2-3 cani pe zi), dar si introducerea telinei proaspete in consum, ca aliment.
Cand e transformata in suc, efectul ei e mai puternic daca se combina cu morcov.
Sindrom de oboseala cronica - se bea zilnic, dimineata, o combinatie din jumatate de pahar de suc de frunze de telina si o jumatate de pahar de suc de morcov. Aceasta doza se ia pe stomacul gol, cu 10 minute inainte de a manca. Are efecte tonice nervoase, ajuta la reglarea activitatii glandelor suprarenale (responsabile de secretia asa-numitilor hormoni de stres), imbunatateste reactia organismului per ansamblu la suprasolicitarea psihica si fizica.
Impotenta, frigiditate - se consuma 50-100 ml de vin obtinut din frunze si seminte de telina, preparat dupa reteta prezentata in acest articol. Remediul se ia pe stomacul gol sau la minimum doua ore dupa ce am mancat, cu 15-30 minute inaintea actului sexual. Efectele acestui vin sunt rapide. Pentru imbunatatirea vietii sexuale pe termen lung, se recomanda salatele cu frunze de telina, sucul de radacina de telina (150 ml pe zi), pulberea de seminte de telina (2 grame pe zi), care au efecte puternice de relansare a activitatii gonadelor.
Reumatism - mai ales in afectiunile reumatice degenerative, consumul de telina proaspata (minimum 50 de grame zilnic), asociat cu o dieta preponderent crudivora, face adevarate minuni. Se face o cura de minimum 3 luni, timp in care se consuma zilnic telina proaspata, asociata cu o alimentatie integral vegetariana, gatita termic doar in proportie de 30%. Frunzele de telina sunt foarte eficiente contra problemelor articulare, deoarece sunt bogate in flavonoide, cu efecte antiinflamatoare, in vitamina C, in fitohormoni cu efect intineritor. Cura cu telina este foarte importanta si pentru combaterea efectelor secundare nefaste ale corticoizilor, cu care sunt adesea tratate afectiunile reumatice.
Adjuvant in afectiuni tumorale - studii de laborator au aratat ca anumite substante active din telina, asa-numitii compusi acetilenici, stopeaza cresterea tumorilor. Alte substante din acest zarzavat, cumarinele, au un important rol in prevenirea proceselor de malignizare. Ca atare, se recomanda atat pentru prevenire, cat si ca adjuvant contra acestor afectiuni, consumul de telina proaspata, sub forma de salata, cate 50-70 de grame pe zi.
Cancer de colon si de rect - un studiu facut in China, la Colegiul de Medicina din Harbin, pe 336 de cazuri de cancer colo-rectal, a aratat ca un consum ridicat de frunze de telina si de ceapa verde, in special, si de zarzavaturi verzi, in general, amelioreaza aceasta forma de cancer. Un rol la fel de important il au - se pare - cele doua vegetale si in prevenirea acestei forme de cancer. Se recomanda, asadar, consumul zilnic de salate de cruditati, asezonate din belsug cu frunze de telina si de ceapa verde.
Leucemie, limfom malign Hodgkin - se consuma sucul de telina verde, cate 100 ml, de doua ori pe zi, combinat in proportii egale cu suc de radacina de morcov. Sucul se bea foarte proaspat, pentru a impiedica deteriorarea unor substante continute de frunzele de telina, substante care sunt o speranta in tratamentul acestor afectiuni. Studii de medicina experimentala au aratat ca mai multe principii active continute de telina (luteolina si ftalidele) joaca rolul cel mai important, inhiband dezvoltarea tumorilor si inducand apoptoza, adica moartea programata a celulelor canceroase.
Colesterol - se consuma frunze de telina verde, proaspete, sub forma de salata sau ca adaos la ciorbe ori la tocanite. Concomitent, se tin cure de 56 de zile, timp in care se consuma zilnic, dimineata, un sfert de pahar (50 ml) de suc de frunze de telina. Studii de medicina experimentala au aratat ca la animalele cu hipercolesterolemie indusa, nivelul de colesterol negativ din sange scade cu pana la 20%, atunci cand este administrat un extract apos de telina.
Un afrodiziac garantat
Obezitate - salatele de cruditati cu multa telina verde sunt un adevarat elixir in tratarea supragreutatii. Aceasta planta are efecte diuretice, ajutandu-ne sa eliminam excesul de apa din tesuturi si ajuta la „arderea“ mai eficienta a grasimilor. De asemenea, telina verde consumata zilnic (40-70 de grame) reduce reactivitatea la stres, fiind de mare ajutor pentru combaterea asa-numitelor „accese de foame“, care apar frecvent la obezi, mai ales in conditii de tensiune emotionala, de gol sufletesc, de frustrare afectiva.
Adjuvant in diabet - se consuma zilnic minimum 50 de grame de frunze de telina, de leustean sau de patrunjel. Toate aceste zarzavaturi sunt bogate in fibre alimentare si in principii active cu efect hipoglicemiant. Aceste zarzavaturi, consumate zilnic, ajuta, de asemenea, organismul sa devina mai receptiv la efectele insulinei.
Astm, bronsite - se recomanda infuzia combinata de frunze si seminte de telina (se pune, suplimentar fata de reteta initiala, 1 lingurita de seminte, pentru a obtine un litru de preparat), din care se bea cate un litru pe zi, in cure de 14 zile. Telina are efecte antispastice, relaxante, asupra musculaturii netede, ajuta la fluidizarea excesului de mucus si la eliminarea sa de pe caile respiratorii. In medicina traditionala, telina era folosita cu succes si contra tuberculozei pulmonare si a pleureziei.
Calculi renali - foarte bogata in potasiu si magneziu, telina este un excelent remediu pentru prevenirea calculilor renali. Mai mult, frunzele si radacina sa contin principii diuretice si antiinflamatoare renale, ajutand la eliminarea microcalculilor formati in rinichi si prevenind formarea altora noi. Se recomanda curele de 2 saptamani, timp in care se administreaza in fiecare zi cate un sfert de litru de suc de frunze (obtinut prin metoda prezentata in acest articol) si de radacina (obtinut cu storcatorul electric centrifugal), combinate in proportii egale.
Calculi biliari - se recomanda, in mod special, consumul frunzelor de telina crude, sub forma de salata sau de zarzavat adaugat in mancaruri. Datorita continutului de fibre alimentare, a efectelor sale de stimulare a evacuarii bilei din colecist (colecistokinetice), telina este un remediu excelent pentru prevenirea litiazei biliare. De asemenea, poate fi folosita pentru eliminarea „malului“ din vezica biliara.
Constipatie - un remediu care in unele cazuri a aratat efecte laxative surprinzator de prompte este infuzia combinata de frunze de telina. Se consuma dimineata, pe stomacul gol, pana la ora 10, jumatate de litru - un litru din acest preparat, in 3-4 reprize. In completarea acestui tratament cu telina, la micul dejun se vor consuma cereale integrale si multe fructe proaspete.
Tratamente externe
Degeraturi - se face un decoct din doua radacini de telina si dintr-o mana de frunze uscate, care se fierb la foc mic, in 1,5 litri de apa, vreme de 30 de minute. Preparatul se lasa sa se raceasca si se filtreaza. Se fac bai caldute (niciodata fierbinti!), inmuind vreme de 20-30 de minute membrul afectat in decoctul astfel obtinut.
Inflamatii oculare - se umezeste o bucata de tifon cu infuzie combinata de telina. Compresa se pune peste ochii cu pleoapele inchise, tinandu-se vreme de 1-2 ore (din timp in timp, compresa se mai inmoaie in infuzie, pentru a fi pastrata umeda). Este un tratament adjuvant de medicina traditionala, cu care s-au obtinut rezultate foarte bune contra conjunctivitei si a blefaritei.
Precautii si contra indicatii
Frunzele de telina se vor consuma cu moderatie (maximum 5 grame pe zi), in perioada sarcinii, in timp ce semintele de telina sunt total contraindicate in aceasta perioada. Curele de telina pot conduce la aparitia fotodermatitelor (sensibilitate exagerata a pielii la radiatia solara), de aceea, persoanele ce consuma seminte sau frunze de telina in cure intensive nu trebuie sa se expuna la soare puternic fara sa foloseasca creme cu rol de filtrare sau de blocare a radiatiilor ultraviolete.
In foarte rare cazuri, telina poate produce alergii traduse prin urticarie, deranjamente digestive sau catar respirator, caz in care tratamentul va fi intrerupt.
Stiati ca...
In conformitate cu preceptele medicinii traditionale chineze, telina are o calitate rece (racoritoare), putand reduce sensibilitatea organismului la caldura puternica din timpul verii. Ea era recomandata pentru prevenirea puseelor de hipertensiune ori a atacurilor cerebrale din timpul verii.
In medicina traditionala indiana, Ayurveda, frunzele si mai ales semintele de telina sunt folosite, cu un succes incredibil, deopotriva pentru femei si pentru barbati, pentru incetinirea si stoparea proceselor de imbatranire. Cuplurilor aflate la varsta a doua care doresc sa procreeze le este in mod special recomandata aceasta planta.
In fitoterapia traditionala europeana, se stie ca telina face un tandem extraordinar cu papadia, cele doua plante potentandu-se reciproc din punctul de vedere al actiunii terapeutice.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu