In ziua de 9 martie, cand biserica crestina serbeaza pe cei 40 de mucenici/Sfinti din Sevastia, in toate satele locuite de români se practica mai multe tipuri de obiceiuri, crestine si precrestine, intrucat sarbatoarea a suprapus momentul echinoctiului de primavara. Ea aduce in atentie riturile de purificare (Focurile), de comemorare a mortilor (Mosii de flori cu matisori si Sfintii) si de obtinere a belsugului (se scoate plugul si se arunca un ou inaintea lui, pentru sporul recoltelor). Inca din zorii acestei zile se aduna gunoaiele de prin curti, de la vite si din casa si li se da foc, în mijlocul bataturii. Cei din familie dar mai ales tinerii sar peste acest foc, in asa fel incat fumul sa le patrunda pe sub haine, ca "sa fie feriti de rele", sa se bucure de sanatate si sa poata vedea "flacarile comorilor".
Legenda celor 40 de mucenici
Cei patruzeci de mucenici, deşi erau de obârşie din diferite locuri, făceau parte din aceeaşi ceată ostăşească. Ei au fost prinşi din pricina mărturisirii credinţei în Hristos şi au fost duşi la cercetare. Dar nelăsându-se înduplecaţi să jertfească idolilor, mai întâi au fost loviţi cu pietre peste faţă şi peste gură, dar pietrele în loc să-i atingă pe ei, se întorceau şi loveau pe cei ce le aruncau. Apoi au fost osândiţi, în vreme de iarnă, să petreacă toată noaptea în mijlocul unui lac, care se găsea în apropierea Sevastiei. Pe când se găseau în mijlocul apei, unul dintre ei, care iubea mai mult viaţa, ieşind din lac, a alergat la o baie din apropiere, dar de îndată ce a fost atins de căldura de acolo, s-a topit cu totul. Unul dintre ostaşii care erau de pază acolo însă a intrat laolaltă cu sfinţii în lac şi l-a înlocuit pe cel plecat, văzând în noapte pe sfinţi înconjuraţi de lumină şi cununi, pogorându-se din cer asupra fiecăruia dintre ei.
Iar când s-a făcut ziuă, sfinţii care erau leşinaţi, de abia se mai vedeau suflând. Atunci li s-au frânt fluierele picioarelor şi au luat cununile muceniciei. Cât de plăcută s-a cunoscut a fi moartea pentru aceştia şi cât de dorită să fie îmbrăţişată se poate vedea şi din următoarea împrejurare. După zdrobirea fluierelor picioarelor, unul dintre ei, care din pricina vârstei mai tinere şi a puterii trupeşti mai sufla încă, a fost lăsat la o parte de tiran, socotind că acesta poate îl va îndupleca să-şi schimbe gândul. Dar mama lui, care în tot timpul cât mucenicii pătimiseră, rămăsese pe lângă el, văzând acum pe fiul ei, care era mai tânăr decât toţi ceilalţi, se temea ca nu cumva tinereţea şi dragostea de viaţă să-i insufle în cele din urmă teamă şi să se arate nevrednic de ceata şi de cinstea celorlalţi.
De aceea aceasta sta încremenită şi cu trupul şi cu privirea, uitându-se la el, în starea în care se găsea, dându-i curaj şi întinzându-şi mâinile, în cele din urmă şi zicând: Fiul meu preadulce, mai rabdă puţin, ca să ajungi cu adevărat şi fiu al Tatălui Celui din ceruri. Nu te înfricoşa de chinuri, căci, iată, Hristos Dumnezeu îţi stă ţie într-ajutor. Nu vei mai întâlni mai departe nici o neplăcere, nici o durere; toate acelea au trecut, pe toate le-ai învins cu vitejia ta; după acestea va fi numai bucurie, desfătare, odihnă şi veselie, din care te vei împărtăşi împărăţind împreună cu Hristos şi vei fi rugător pe lângă Dânsul, pentru mine, mama ta.
După ce sfinţilor li s-au zdrobit fluierele picioarelor, ei şi-au dat sufletele în mâna lui Dumnezeu. Iar slujitorii tiranului aducând nişte căruţe şi încărcând în ele sfintele lor trupuri le-au pornit către ţărmul unui râu, care trecea prin apropiere. Şi văzând că tânărul acela, al cărui nume era Meliton, mai sufla încă, l-au lăsat să trăiască mai departe. Când mama lui a văzut însă că rămâne singur, a socotit cã lucrul acesta înseamnă ceva mai mult decât moartea ei şi a fiului ei. De aceea, neţinând seama că este femeie slabă şi înăbuşindu-şi în suflet toată durerea de mamă, a luat pe fiul ei pe umeri şi a pornit cu el după căruţele cu trupurile sfinţilor, întocmai ca o vitează, socotind că numai atunci fiul ei va trăi cu adevărat, când l-ar vedea şi pe el mort şi părăsit împreună cu ceilalţi.
Dar, în timp ce-l purta astfel pe umere, acesta şi-a dat şi el duhul. Şi atunci mama simţindu-se eliberată de griji, s-a bucurat mult şi sufletul ei a săltat în chip plăcut de sfârşitul fiului ei. Şi ducând trupul neînsufleţit al iubitului ei fiu până la locul unde se găseau trupurile sfinţilor, l-a pus deasupra lor şi l-a numărat cu toate celelalte, pentru ca nici măcar trupul, al cărui suflet pornise să se înnumere laolaltă cu sufletele celorlalţi, să nu se deosebească de trupurile lor. Iar slujitorii aceia ai vrăjmaşului, aprinzând un foc mare, au ars trupurile sfinţilor. Apoi, pentru ca nu cumva creştinii să poată lua moaştele lor, le-au aruncat în râu.
Dar acolo, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, s-au strâns cu toate laolaltă într-o surpătură, de unde fiind scoase de mâinile creştinilor, ne-au fost dăruite nouă ca o bogăţie de neînstrăinat.
Cei patruzeci de Sfinti Mucenici sunt: Chirion, Candid, Domnos, Isichie, Iraclie, Smaragd, Evnichie, Valent, Vivian, Claudie, Prisc, Teodul, Eutihie, Ion, Xantie, Ilian, Sisinie, Aghie, Aetius, Flavie, Acachie, Ecdit, Lisimah, Alexandru, Ilie, Gorgonie, Teofil, Domitian, Gaiu, Leonte, Atanasie, Chiril, Sacherdon, Nicolae, Valerie, Filoctimon, Severian, Hudion, Meliton, Aglaie.
Sarbatorirea celor 40 de mucenici in tara
In satele din Baragan, femeile dau copiilor care joaca in jurul focului, o forma modelata cu chip de om, din aluat, numita "Uitata". Aceasta forma are cap, maini si picioare dar nu are ochi - este oarba - deoarece ea reprezinta ofranda adusa tuturor mortilor care in timpul anului au fost uitati de la pomenirile mosilor.
In alte localitati din Oltenia si Transilvania în preajma acestui foc se pun mese si scaune, in credinta ca sufletele stramosilor vor veni pentru a se odihni langa foc. Din cenusa acestui foc, gospodinele pun peste straturile din gradina si in jurul arborilor din livezi, ca sa rodeasca. Tot acum sunt amenintati arbori neroditori zicandu-le "Faci fructe, ori te tai?" Protectori ai agricultorilor si ai vegetatiei, cei 40 de Mucenici (Sfintii) sunt cinstiti prin ofrande preparate din aluaturi rituale.
Aproape in toate localitatile din tara se fac pentru memoria Sfintilor colacei din faina de grau. Forma acestora si numele lor sunt diferite de la o zona la alta: "Sfinti si Sfintisori" in Moldova, "Macinici si Mucenici" in Muntenia, "Bradosi" in Oltenia, "Brandusei" in Banat. Micile forme din aluat au adesea chip de om cu cap, ochi, nas, gura, maini si picioare; alteori, Sfintii sunt modelati ca porumbel sau ca o albina. Dincolo de aceste forme arhaice care aduc in atentie simbolismul crestin, colacii de Macinici se mai fac in forma cifrei 8, rotunzi, ca niste covrigi subtiri sau/se incolacesc ca o spirala (stravechiul motiv al sarpelui). In ceea ce priveste modul de preparare, trebuie sa spunem ca in majoritateal localitatilor - sate si orase - Sfintii se framanta din aluat dospit, se coc la cuptor si apoi se ung cu miere si se presara cu nuca.
In Muntenia, Mucenicii se framanta din aluat nedospit, se modeleaza in aceleasi forme dar se fierb in apa. Cand sunt fierti zeama lor se indulceste cu zahar (miere) si se adauga nuca pisata. Indiferent de modalitatea de preparare, important este ca sa se faca cel putin 40-44 de Sfinti (Macinici) - asemeni celor 40 de martiri din Sevastia - si sa se dea de pomana, la copii si la sarmani, in credinta ca asfel va "rodi graul" si oamenilor "le va merge bine in acel an". Pentru rodul livezilor si sporul casei, se ung usile cosarelor si pomii din gradina cu zeama de la Macinicii fierti. Tot cu rosturi simbolice exista credinta ca in aceasta zi - 9 Martie, la Macinici - este bine ca sa se dea de pomana si sa se bea 40-44 de pahare de vin sau tuica, ca "sa fii sanatos si sa nu se lipeasca bolile".
In calendarul popular, la aceasta data incep zilele "mosilor", care sint 9, asa cum sint si cele ale "babelor". In aceasta zi, copiii lovesc pamintul cu ciocane de lemn, pentru a alunga frigul si a trezi pamintul care urmeaza sa scoata la iveala coltul ierbii. Ei striga: "Iesi vara, du-te iarna!
Exista insa un obicei care s-a impamantenit in randul romanilor, indiferent de locul de bastina: sa inchini un vinisor in cinstea fiecarui mucenic.
Noroc de criza, ca i-a mai linistit pe unii barbati, care, in alti ani nu renuntau pana nu dadeau pe gat 40 de paharele!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu