Taramul Nemuritorilor: HUNZA – VALEA VIETII

      In anul 1870, un general britanic impreuna cu garnizoana sa urca pentru prima data pe valea raului Hunza, o zona uitata de timp, ascunsa in ungherele muntoase din nord-estul Indiei de atunci. Intreaga omenire se afla in fata unui miracol care sfida regulile stiintei oficiale. Oamenii care traiau de milenii in acest loc uitat de boala, suferinta, tristete si stres, atingeau varste incredibile, se bucurau de o stare a sanatatii nemai-intalnita nicaieri in lume si puteau procrea la varste la care cei mai multi occidentali zaceau deja in sicrie. Astazi, misterul Vaii Hunza si al locuitorilor este la fel de mare, in ciuda sutelor de investigatii si cercetari stiintifice. Beatitudinea uluitoare a acestui loc, suprapusa longevitatatii deja proverbiale a locuitorilor sai, pare sa ascunda, in continuare, secretul Frumusetii fara Batranete si al Vietii fara de Moarte...       
         Undeva in Pakistan  
         Daca o cautam strict dupa coordonate geografice, Hunza este o mica vale muntoasa din regiunea Gilgit-Baltistan, provincia autonoma de nord-vest din Pakistan. Intreaga vale este situata la inaltimea medie de 2.500 de metri, avand o suprafata de 7.900 kilometri patrati. Fostul oras Baltit, actualmente Karimbad este principalul orasel al regiunii, astazi - o populara destinatie turistica, datorita privelistilor spectaculoase din imprejurimi. Zona este marginita de munti maiestuosi, precum Utar Sar, Rakaposhi, Bojahagur Duanasir II, precum si piscurile Hunza, Ghenta, Diran si Bublimating: toti muntii enumerati strapungand cerul cu inaltimi de peste 6 000 metri. Istoria locului este interesanta, Hunza fiind la inceputurile sale un mic stat izolat, marginit de Tibet la nord-est, si Muntii Pamir la nord-vest.
          Principatul condus in mod traditional de printi denumiti pe aceste meleaguri, Thum, a fost dizolvat in anul 1974, cand a fost inclus in frontierele Pakistanului actual de catre Zulfikar Ali Bhutto.
Schimbarea politica nu a deranjat prea mult cursul vietii de aici, locuitorii continuand sa traiasca in aceeasi stare de libertate cum vietuisera in ultimii 900 de ani sub conducerea Thum-ilor locali. Britanicii incercasera si ei, fara prea mult succes, sa stapaneasca cu pumn de fier valea. Intreaga perioada de dominatie britanica s-a intins doar intre anii 1889-1892. Ultimul print, Thum Mir Safdar Ali Khan Hunza, a fugit in Kashgar-ul chinez, cerand azil politic. Bastinasilor nu le-a fost deloc greu sa isi apere valea in timpul invaziilor, deoarece trecatorile prin care se facea pe vremuri accesul in zona aveau o latime de doar 50 centimetri!  Temperatura aerului in vale oscileaza intre + 27 grade Celsius si - 10 grade Celsius pe timp de iarna, cand intregul complex al Trecatorii Karakoram este blocat de zapezi. Districtul Hunza-Nagar a devenit cea mai noua diviziune din teritoriul Gilgit-Baltistan, fiind inclus de-abia in luna iulie a anului 2009.                                                                                  La marginea Raiului 
    Valea Hunza este de o frumusete absoluta, ireala. Toti marii calatori care au venit si aici, atrasi de faima locului si de longevitatea extrema a bastinasilor, declara cu mana pe inima ca nu au mai intalnit nicaieri o asemenea alaturare armonioasa de minuni naturale. Trecatoarea prin care se intra din Gilgit in Hunza este foarte dificil de parcurs, fiind situata la inaltimea de 4.176 metri.
Odata intrat in vale, trecatorului i se dezvaluie in fata ochilor un peisaj edenic, iar daca soarele scalda piscurile inzapezite si valea multicolora, senzatiile sunt indescriptibile, si puternic amplificate de aerul tare si nefiresc de curat al inaltimilor.
        Vaile de piatra albastruie ale muntilor, marginesc de o parte si de alta gradini si terase cultivate cu pomi fructiferi si orz, alturi de pasuni netede, unde pasc turme de animale crescute pentru lana, laptele si carnea lor. Deoarece in valea Hunza ploua rar, localnicii au dezvoltat in timp un ingenios sistem de irigatii prin care apa cristalina provenita din topirea periodica a ghetarilor se scurge catre gradinile, pasunile si locuintele lor. Originalul sistem de apeducte are o lungime totala de peste 80 km si preia in mare parte apa scursa din ghetarul Ultar situat la inaltimea de 7 788 metri, in Muntele Rakaposhi. Apeductul alcatuit din lemn, este ancorat in stanca cu piroane lungi de otel.
         Inaccesibilitatea vaii combinata cu relieful extrem de accidentat a dus la secole de izolare fata de orice influenta venita din exterior. Spre exemplu, nu mai devreme de anii '50 ai secolului trecut, locuitorii din Hunza nu vazusera nici macar un singur Jeep sau avion in zbor, in ciuda faptului ca armata Pakistaneza amenajase deja un aeroport in Gilgit, la doar 70 km distanta de Hunza.
      Sursele istorice ne spun ca hunzakutii, cum sunt denumiti bastinasii, se bucurau de un renume de pastori turbulenti si agresivi. Cu toate acestea, cu doar 10 ani inaintea sosirii britanicilor in zona, oamenii semnasera un tratat de prietenie si neagersiune cu comunitatile cu care se invecinau. Le-a fost destul de greu, tinand cont ca timp de sute de ani se ocupasera in principal cu jefuirea caravanelor chineze care traversau trecatorile muntoase ce leaga Tibetul de Kashmir. Conform folclorului local, tratatul de pace si buna vecinatate a fost semnat numai in urma deselor insistente ale fiului Thum-ului fata de acesta. Juniorul ajunsese atat de oripilat de torturile si crimele savarsite de parintele sau, incat l-a convins in cele din urma sa renunte la banditismul oficial si sa isi crute vecinii.
          Urmasii lui Alexandru cel Mare?!
        La inceputul secolului XX, mai multi antropologi si etnologi care au intrat pentru prima oara in contact cu hunzakutii, au insistat ca acest grup etnic total diferit de celelalte comunitati din jurul sau, ar fi nici mai mult nici mai putin decat urmasii soldatilor din armata legendarului Alexandru Macedon (http://www.descopera.ro/cultura/930579-ce-i-mana-pe-ei-in-lupta). Soldati care ar fi fost lasati in acest avanpost indepartat de catre Cuceritor, dupa care au fost uitati sub vanturile aspre ale istoriei. Captivanta ipoteza a ramas in sertarele istoricilor, neavand prea multa credibilitate printre specialistii vremii.
           Cu toate acestea, studiiile efectuate incepand cu anii '70, au venit cu rezultate socante. Totul a inceput de la analizele limbii bastinasilor. Denumit Burushaksi, limbajul hunzakut este total diferit de limbile si dialectele triburilor din imprejurimi. Analizele istoric-fonetice au scos la iveala ca Burushaksi este nimic altceva decat un amestec lingvistic dintre vechea limba macedoneana si limbile vorbite in Antichitate in Imperiul Elenistic-Persan.

     Hunzakutii au pielea alba si fizionomie tipic caucaziana. In anul 1950, cercetatorul John Clark nota despre desele cazuri de copii cu parul saten, blond si chiar roscat, afirmand ca daca acei copii ar fi fost imbracati in stil european, nu s-ar deosebi cu nimic de copii unei scoli din Scotia sau Irlanda. Femeile Hunza sunt deosebit de frumoase si delicate, infatisarea lor fiind foarte diferita de cea a femeilor care traiesc in satele adiacente Vaii. O parte dintre antropologi sustine ca acest fapt se datoreaza raidurilor din trecut, in care barbatii Hunza cautau sa rapeasca femei din caravenele persane, femei renumite in toata Asia pentru frumusetea lor ireala.
         Limba bastinasilor nu are cuvinte de imprumut din dialectele hinduse, urdu sau lepcha, vorbite in zona. Pentru a compensa eventuala izolare a hunzakutilor in randul cetatenilor pakistanezi, autoritatile de la Islamabad au deschis totusi scoli de limba urdu. Culturile terasate din Vale se intind ca un puzzle multicolor pana la 50 nivele de inaltime. La baza se afla casele oamenilor, iar deasupra culturile agricole. Zona a fost saracacioasa in mod traditional. Locuitorii au pentru propria vale o vorba edificatoare: « Aici este tara unde nimic nu este indeajuns »...Poate doar vietile matusalemice si pietrele.

   Adevarul este ca aici, vitregia Naturii a facut ca oamenii sa se multumeasca dintotdeauna cu putin. Pamantul este deosebit de sarac, tot balegarul strans de la animale este folosit la ingrasarea stratului superficial de sol care acopera stancile. Sol care a fost adus aici doar sub forma prafului transportat de vanturile reci. Numarul animalelor este limitat de lipsa pasunilor. Turmele de capre, oi si iaci sunt duse vara pe culmile inalte ale muntilor unde se mai gasesc petice de verdeata. Astazi, localnicii din Hunza si-au pierdut din reputatia de briganzi din trecut, fiind faimosi pentru ospitalitatea aratata turistilor.
Rata alfabetizarii din Vale este printre cele mai ridicate din Pakistan, atingand o cifra de peste 90% in randul copiilor hunzakuti. Practic, orice copil din generatiile recente urmeaza scoala pana la nivelul liceului. Multi aleg sa mearga mai departe si studiaza in universitati din Pakistan sau Occident. Majoritatea hunzakutilor din zilele noastre sunt musulmani apartinand sectei ismailitilor, venerandu-l pe Inaltimea Sa, Printul Karim Aga Khan IV. In satul Ganish, peste 90% din locuitori sunt musulmani siiti.  
      Tatic la 80 de ani     
      Daca in orice alta provincie a Pakistanului, speranta de viata atinge circa 50-60 ani, tipic de altfel pentru o tara din lumea a treia, se pare ca in Valea Hunza oamenii de stiinta sunt martori directi ai unui fenomen incredibil. Conform studiilor derulate sub egida a numerosi cercetatori, in Valea Hunza traiesc probabil cei mai longevivi oameni din lume.
          Primul dintre cercetatorii care si-a dedicat viata analizei amanuntite a asa-numitului "Mit Hunza" a fost americanul Jay Milton Hoffman, care in anul 1960 a fost delegat de catre U.S. National Geriatric Society sa studieze cauzele si factorii care determina starea de sanatate si longevitatea proverbiala a hunzakutilor. Dr. Hoffman si-a notat observatie intr-o lucrare care avea sa faca multe valuri in medicina moderna. Volumul "Hunza: Secrets of the World's Healthiest and Oldest Living People" relateaza despre un tinut indepartat unde oamenii nu sufera de bolile comune populatiilor occidentale sedentarizate si consumatoare de alimente nocive. In Hunza, nici macar cei mai batrani oameni nu sufereau de Parkinson, colesterol marit, boli de inima, cancer (cancerul este totalmente necunoscut in randul lor), artrita, carii dentare, afectiuni ale vezicii urinare, diabet, tuberculoza, hipertensiune arteriala, alergii, astm, boli de ficat, constipatie, hemoroizi sau alte sute de afectiuni care vin ca o ironica nota de plata pentru noi, cei "civilizati, avansati tehnologic si atotstiutori in ignoranta noastra educata".

In Hunza nu exista spital, farmacie, azil de nebuni, sectie de politie, inchisori, crime sau cersetori. Iar asta nu din cauza ca acesti oameni sunt prea « barbari » sau saraci sa le construiasca, ci pentru ca nu au existat niciodata, iar societatea hunzakutilor nu are pur si simplu nevoie de aceste avanposturi ale "omului civilizat". Credeti sau nu, dar aici se intalnesc la tot pasul batranei si batranici simpatici care nu mai tin minte cand anume s-au nascut, dar care au varste de 120-140 (!) ani, conform masuratorilor si analizelor de ultima ora. In Hunza, oamenii mor fie in urma accidentelor, fie de batranete, la varste matusalemice. In niciun caz nu sunt secerati de boli degenerative, precum batranii din Occident. Dar cea mai mare surpriza a medicinei moderne a avut loc in urma investigarii cazurilor des intalnite in care "mamele" aveau 60-70 ani si "tatii" 70-90 ani. Pare incredibil, nu?
        Unul dintre avantajele combinatiei de factori precum alimentatie specifica, calitatea superioara a aerului si a apei, alaturi de munca fizica neostoita, a dus la acest miracol al vietii. La varste la care alti oameni sunt deja in sicrie sau au rolul unor bunici ramoliti care se taraie cu ajutorul bastoanelor sau al scaunului cu rotile, lichidul seminal al batranilor din Hunza are inca capacitatea de a procrea. La inceput, autoritatile pakistaneze au refuzat sa recunoasca aceasta neobisnuita situatie, comentand ironic ca odraslele nou nascute ale batranilor de 80 ani, apartineau, de fapt, altor tineri din sate. Dar testele de paternitate efectuate in laboratoare din Marea Britanie si S.U.A. au certificat ca miturile si zvonurile erau adevarate, iar batranii octogenari sunt, intr-adevar, tatii nou nascutilor.   
      Bucate pentru viata indelunga    
     Populatiile umane care au beneficiat de-a lungul timpului de campii manoase, bune de cultivat si de pasuni abundente, potrivite pentru cresterea turmelor de animale, s-au bucurat dintotdeauna de o viata usoara, in care gasirea si prepararea hranei a devenit treptat o arta, nu o chestiune de viata si de moarte. Nu a fost cazul hunzakutilor. Pasunile erau aproape inaccesibile, animalele lor erau tinute in cea mai mare parte a anului in grajduri si hranite cu saracacioase resturi vegetale. Contrar modei vegetariene din prezent, care dicteaza cu litera de lege ca mancatul carnii duce la toate bolile posibile si scurteaza viata, hunzakutii nu s-au dat niciodata inapoi de la consumul carnii de oaie, capra si iac, gainile fiind foarte rare in Vale.
          Goniti de asprimea zilelor de iarna, cand frigul taios amplifica foamea, vanatorii locali escaladau stancile la vanatoare de capre salbatice Markhor, mufloni, gaste, cocori, rate si fazani. De la un animal mancau totul, nu doar carnea. Pielea, creierul, organele interne - tot era consumat, pana si oasele erau sparte pentru recoltarea maduvei. Carnea era foarte cautata in asanumita "Dieta de Iarna" Hunza. In anotimpul rece, nevoia de calorii era stringenta, iar localnicii o suplineau prin consumul intensiv de lapte, branzeturi si unt.  Cu totul alta este "Dieta de Vara", cand bastinasii se hranesc dupa o traditie foarte veche pe care o respecta cu strictete. Daca in anotimpul rece aveau o dieta foarte bogata in grasimi animale, odata cu venirea primaverii, alimentatia lor se schimba in mod radical.

Cazurile de obezitate provocata de exces de calorii sunt necunoscute aici, mai dese find cele de malnutitie. Copii sunt alaptati pana la 6-7 ani, fapt care le aduce un sistem imunitar de fier si un aport de calciu neegalat, comparativ cu copii occidentalilor. Aerul rece si altitudine ridicata fac ca microbii si bacteriile sa fie aproape inexistenti. Rozatoarele si insectele care transmit diverse boli sunt necunoscute in Vale. Alimentele nu sunt niciodata procesate sau rafinate. Aici nimeni nu consuma zahar, foarte pretuita este in schimb mierea.
            Unul dintre secretele longevitatii de invidiat a bastinasilor consta in consumarea in cantitati imense a caiselor. Caisul este unul dintre putinii pomi fructiferi care s-au putut adapta la asprimea climei din regiune. Caisele sunt mancate crude in anotimpul cald, iar cantitatile care nu pot fi consumate sunt pregatite pentru iarna intr-un mod original. Caisele ramase sunt taiate in doua si puse la uscat pe tavi uriase de lemn, care sunt urcate apoi pe acoperisul caselor pentru ca soarele timid de vara sa conserve principiile active, vitaminele si mineralele din valoroasele fructe. La fal sunt preparate si ciresele sau prunele. Samburii de caise sunt sparti, iar miezul este strans cu mare grija. Dupa ce este uscat tot la soare, miezul samburilor este macinat intr-o faina din care femeile Hunza pregatesc aluat pentru paine si prajituri traditionale. Caisele contin mari cantitati de vitamina B-17 un excelent element natural impotriva cancerului.
          Un alt secret al longevitatii rezida, probabil, in modalitatea "neortodoxa" prin care localnicii isi gatesc traditionala "Paine Hunza". Pentru relizarea acestui aliment miraculos, bastinasii macina in piatra boabe de grau, orz si hrisca. Faina rezultata este amestecata cu ulei de canola, miere, melasa, lapte de soia, sare de mare, scortisoara, nucsoara, suc proaspat de lamaie si portocala, oua, ulei de masline, praf de curry, patrunjel, ghimbir si banane uscate, multe dintre aceste ingredinte fiind obtinute de bastinasi in urma trocului. Painea rezultata este coapta pe jumatate in tipsii mari de metal. Traditia cere sa fie coapta doar pe jumatate, astfel incat principiile active, vitaminele si nutrientii sa nu fie distrusi de temperaturile mari din cuptor.
           Poate ca intreg secretul sanatatii si longevitatii acestor oameni sta, de fapt, in simpla si banala apa. Cu un singur amendament necesar: apa bauta de hunzakuti provine din izvoarele care o aduc din ghetarul Ultar. Analizele de laboratoar au aratat ca apa din ghetarul Vaii Hunza este foarte bogata in potasiu si cesiu, din acest motiv apa pura bauta de bastinasi este o apa foarte bogata in metale active/alcaline care, in ultima instanta, previn apartitia cancerului.
         Pana cand stiinta va dezlega cu adevarat misterul longevitatii acestor oameni, intr-o vale ascunsa din Himalaya, boala si batranetea vor fi sfidate in continuare. Atat timp cat vor fi respectate traditiile si obiceiurile stravechi din acest colt uitat de lume.