Micile secrete ale marilor oameni de stat

Vorbind despre personalitatile care au scris istoria omenirii, obisnuim sa le asezam pe un piedestal, atribuindu-le puteri uluitoare. Dar  chiar si aceste individualitati cvasisacrosancte au fost, in viata particulara, oameni obisnuiti, cu bunele si relele lor. Au avut si ei slabiciuni si vicii, ba au dovedit, uneori, comportamente scandaloase, ascunse cu grija de ochii opiniei publice. Insa adevarul, mai devreme sau mai tarziu, a iesit la iveala, stirbind poleiala gloriei lor...

 WINSTON CHURCHILL si „sinistra confederatie evreiasca”

Calitatile sale de politician si orator au fost unanim recunoscute si nu-i de mirare ca, intr-un sondaj realizat de BBC, Winston Churchill a fost declarat „cel mai mare britanic al secolului XX”. Nu exista nici un dubiu ca retorica sa, cultura sa vasta, il situeaza deasupra oricarui alt politician contemporan si multi cunosc cel putin doua dintre nenumaratele sale vorbe de duh. Si totusi, acest laureat al premiului Nobel pentru Literatura, acest eliberator al popoarelor de sub opresiunea hitlerista sau japoneza, nu a fost cu nimic mai putin rasist decat marele sau dusman, Hitler. „Nu admit ca pieilor rosii din America sau populatiei negroide din Australia li s-ar fi facut un mare rau din cauza ca o rasa superioara, cea alba, le-a luat locul”.

Nu, nu este un fragment din Mein Kampf, ci declaratia lui Churchill la lucrarile Comisiei Regale asupra Palestinei, din 1937. Ca presedinte al Consiliului Aviatiei, el era si mai transant: „Nu inteleg discutiile despre folosirea gazelor de lupta. Sunt total de acord cu folosirea gazelor toxice impotriva unor triburi de salbatici.” In fine, o declaratie care l-ar fi putut trimite la Nürnberg, daca s-ar fi aflat de partea gresita a baricadei: „Evreii, patrunzand in orice tara din lume, intra in viata sociala a acesteia si se considera cetateni ai ei. Dar exista o Internationala evreiasca, o sinistra confederatie formata din evrei persecutati in tarile unde au crescut. Acesti oameni si-au uitat propria religie si conspira pentru distrugerea civilizatiei iar conspiratia lor mondiala nu inceteaza sa se dezvolte”, scria el, referindu-se la evreii din conducerea URSS, in primul rand la Trotki, in articolul „Sionism contra bolsevism”, publicat in Illustrated Sunday Herald, in februarie 1920.

Vicii la Casa Alba - THOMAS JEFFERSON

Ipocrizia a constituit un defect de care Thomas Jefferson, renumitul om politic american, n-a fost strain. El tuna si fulgera impotriva casatoriilor dintre albi si negri dar asta nu l-a impiedicat sa faca mai multi copii cu o superba mulatra – despre legatura lor scandaloasa ati putut citi de altfel chiar in paginile revistei noastre. „Amestecul de negri si albi produce o degradare morala pe care nici un patriot adevarat, nici un iubitor al virtutilor neamului omenesc, nu o poate accepta”, sustinea Jefferson, in vreme ce era indragostit lulea de sclava sa de culoare, Sally Hemings, sora vitrega a raposatei lui sotii.

Desigur, politicianul a negat tot timpul zvonurile legate de aceasta relatie nepotrivita, ca pe niste minciuni ale adversarilor sai din Congres, dar in zilele noastre, testele ADN au demonstrat ca cel putin doi dintre copiii nascuti de Sally erau ai lui Jefferson. 

La fel de scandalos a fost comportamentul unui alt presedinte american, Andrew Johnson. Vicepresedinte in timpul mandatului lui Abraham Lincoln, el era de origine umila si ii dispretuia profund pe membrii „aristocrati” ai Congresului, multi latifundiari bogati din Sud, carora le reamintea mereu ca-si datoreaza averea muncii oamenilor simpli, din randurile carora facea parte si familia lui. Prieten devotat al paharului, Johnson a depus juramantul ca presedinte, dupa asasinarea lui Lincoln, desi era beat crita. 

Din cauza comportamentului lui scandalos, Congresul a incercat sa-l demita in doua randuri, dar a esuat. Lui „dabaliu” nu i-a pus nimeni fiola...

HITLER, un gainar pus pe capatuiala

Cercetari recente efectuate in arhivele germane demonstreaza ca Adolf Hitler, „politicianul incoruptibil” si considerat deasupra oricarui interes material, in dorinta lui de a asigura suprematia ariana, „vizionarul” macinat de patima pentru implinirea unui ideal (absurd, de altfel), a fost in realitate un gainar marunt, care se bucura ori de cate ori avea prilejul sa puna ceva bani deoparte, pacalind statul. 
Astfel, pana sa devina cancelar al Germaniei, el avea la fisc o datorie de 405,500 milioane marci (circa 6,3 milioane dolari la paritatea de azi). Din fericire pentru el, atunci cand a devenit cel mai puternic om din stat, datoriile i s-au sters, ca prin farmec.
Autorul acestei scapari a fost un functionar care s-a facut ca „uita” sa-l mai scrie in registrul datornicilor. Omisiunea i-a fost rasplatita cum se cuvine: pe tot timpul regimului hitlerist si multi ani dupa aceea, pana cand s-a descoperit frauda, el a primit o pensie speciala, de 2000 marci pe luna (o suma uriasa, daca avem in vedere ca un profesor era platit cu 400 marci pe luna!

False mituri ale istoriei

  Istoria reprezinta un domeniu fascinant si numerosi oameni o indragesc mai ales prin prisma anecdoticii, a intamplarilor bizare si uimitoare puse in seama unor personalitati sau legate de anumite evenimente. Din pacate, in cartile de istorie se strecoara adesea erori impardonabile, perpetuate ca atare si intrate in constiinta opiniei publice drept adevaruri de necontestat.

Vrajitorie pe hartie

 Multi oameni au fost convinsi ca timp de secole, dupa aparitia crestinismului, in regiunile rurale ale Europei s-a dezvoltat o asa-numita „religie straveche”, tragandu-si radacinile din paganism, si ai carei reprezentanti au fost ucisi cu zecile de mii de catre Biserica. Teoria a fost postulata in secolul XIX si ea sugera ca vrajitoarele au fost persecutate fiindca ar fi facut parte dintr-un complot satanist ce viza rasturnarea crestinismului.
Mai tarziu, s-a spus, ea a dat nastere unor religii neopagane, precum Wicca sau Stregheria. De fapt, toata aceasta „vrajitorie” nu a existat decat pe hartie: practicantii magiei au fost extrem de putini si ei n-au constituit niciodata o miscare unitara.
Mai mult, adesea s-a facut confuzie intre magicieni si erboristi, tarani cunoscatori ai plantelor de leac. Iar religia Wicca nu isi are nicidecum obarsia in perioada inceputurilor crestinismului, ci este mult mai moderna, fiind popularizata de Gerald Gardner in 1954.

Nimeni n-a murit de foame in timpul Marii Crize

 Perioada 1929-1933 a reprezentat, fara indoiala, una dintre cele mai dificile din epoca moderna. Dar imaginea a sute de familii suferind si murind de foame, din cauza lipsei de bani si de hrana, popularizata in atatea carti si filme, este falsa. Banii nu existau, e adevarat, dar alimentatia de subzistenta a fost asigurata fie prin rezerve oferite de stat, fie gratie organizatiilor filantropice.
 Legenda lipsurilor totale si a inanitiei a aparut mai tarziu, fiind de fapt o strategie prin care guvernul britanic a incercat sa-si faca cetatenii sa suporte mai usor rationalizarile, aratandu-le ca in timpul depresiunii economice din anii ’30 oamenii de pe alte meridiane o

duceau si mai greu.

Cleopatra nu era bruneta

 In mai toate romanele si filmele – vezi de pilda superproductia in care a jucat Liz Taylor – Cleopatra este infatisata ca o vampa bruneta, cu ochii migdalati si pielea bruna, asemanatoare araboaicelor de astazi. Cum stim cu totii ca faimoasa regina guverna Egiptul, o tara africana, imaginea ni se pare fireasca. Nimic mai fals!

Urmasa a dinastiei Ptolemeilor, intemeiata de unul dintre generalii lui Alexandru cel Mare, Ptolemeios I Soter, Cleopatra era o membra veritabila a aristocratiei macedonene. Si, cum Ptolemeii au perpetuat traditia egipteana a casatoriilor in familie, insurandu-se frati cu surori si matusi cu unchi, caracteristicile fizice ale acestora s-au transmis, astfel incat Cleopatra era blonda si avea ochii verzi si o piele alba ca laptele.

Piramidele, construite de „zilieri”

 Numeroase carti de istorie au perpetuat ideea ca piramidele egiptene au fost construite de sclavii capturati de faraoni, in numeroasele lor expeditii militare. Dar recente descoperiri arheologice au scos la iveala schelete ale unor egipteni care au muncit la ridicarea fastuoaselor monumente.
In plus, inscriptii precum „prietenii lui Cheops” sau „betivanii lui Menkauros”, gasite la Gizeh, denota ca muncitorii se constituiau in echipe de localnici, angrenate chiar intr-un fel de competitie stahanovista si erau probabil platiti la zi pentru activitatea depusa.

Inchizitia a ucis zeci de mii de oameni

 Acesta este un mit de a carui justete sunt convinsi chiar si in zilele noastre numerosi istorici si incetatenit in sanul opiniei publice.
  De fapt, imaginea pe care o avem astazi despre Inchizitie este in totalitate produsul scrierilor denigratoare la adresa institutiei catolice, scrieri apartinand unor autori protestanti sau iluministi din secolele XVI-XVII. Inceputul a fost facut de propaganda anti-catolica din timpul Elisabetei I a Angliei, care a publicat sute de pamflete, acuzand Inchizitia spaniola de hecatombe fara precedent.
 Statisticile tinute cu acribie de institutiile Bisericii Catolice din perioada respectiva demonstreaza insa fara echivoc ca in istoria de sute de ani a Inchizitiei spaniole (organism desfiintat in 15 iulie 1834 si care nu trebuie confundat cu Congregatia asupra Doctrinei Credintei, numita tot Oficiul Inchizitiei si existenta si in zilele noastre) nu au fost judecati si executati mai mult de 2000 oameni.

Un cal faimos...

 Probabil ca unul dintre cei mai renumiti bidivii ai istoriei a fost Incitatus, armasarul preferat al imparatului roman Caligula. Atasamentul lui Caligula fata de acest cal nu poate fi contestat, dar de aici pana la atribuirea calitatii de senator este cale lunga.
De fapt, originea mitului se afla la Suetonius, scriitor profund ostil imparatului, care scria: „In afara de un grajd de marmura, o iesle de fildes, paturi purpurii si un sirag de perle, imparatul i-a daruit chiar calului o vila, sclavi si mobila de pret, chemand chiar invitati in numele sau, la ospete. Si se mai spune ca intentiona chiar sa-l numeasca pe Incitatus consul.”
Faptul ca nu avem de-a face cu o relatare la prima mana si ca, in afara lui Suetonius, nici un alt autor antic, nici macar cei contemporani lui Caligula, nu pomenesc acest amanunt, ar trebui deci sa ne faca sa privim cu suspiciune asemenea presupuneri din ciclul „daca si cu parca”...

Gripa spaniola nu venea din Spania

 Pandemia de gripa spaniola a durat din martie 1919 pana in iunie 1929, ajungand chiar si pana in insulele izolate din Pacific sau din zona arctica. Se estimeaza ca ea a facut intre 50 si 100 milioane victime, in lumea intreaga, echivalentul a aproape o treime din populatia Europei.
Desi primele cazuri de imbolnavire s-au inregistrat in Statele Unite si Europa Occidentala, cu mult inainte ca si Spania sa fie atinsa, maladia a primit numele cu care a devenit celebra din cauza ca Spania, fiind o tara neutra, nu a fost afectata de cenzura, si ca atare aici stirile referitoare la pandemie au putut sa apara nestingherit.
Cum stirile veneau din Spania, dand impresia – gresita, desigur – ca aceasta tara este cea mai afectata de boala, toata lumea a inceput sa numeasca gripa „spaniola”, denumire care a intrat in istorie.