8 Martie

                                   

1 Martie

Impodobirea bradului de Craciun

      Împodobirea pomului de Crăciun este un obicei, venit din Occident, cel mai probabil de la popoarele germanice. Încetul cu încetul, acesta a intrat în tradiţia creştină pe la jumatatea mileniului trecut, cu diferite semnificatii - forma triunghiulara amintind de Sfanta Treime, iar podoabele simbolizand cunoasterea si bogatia, precum pomul sacru din Eden. Impodobirea bradului sau impodobirea caselor cu crengi de brad sau cu braduti taiati este de asemenea un obicei preluat de catre crestini. În Evul Mediu, case împodobite cu pomi de Crăciun apar în provinciile Alsacia şi Lorena, dar nu cu ocazia Crăciunului, ci mai degrabă ca cea a Anului Nou. De aici tradiţia se extinde în întreaga Franţă, Spania, Italia şi Elveţia. De asemenea, este posibil ca pomul de Crăciun să provină de la nordici, care obişnuiau să-şi împodobească casele cu ramuri de brad şi de vâsc. Pomul de Crăciun a pătruns mai târziu şi în Orient, prin intermediul catolicismului.
    În Rusia europeană Ajunul Crăciunului era sărbătorit în pădurile de brazi, unde era ales unul ca cel mai frumos dintre toate şi împodobit cu lumânări aprinse, bomboane, jucării etc. Bradul împodobit se întâlnea ca pom de Crăciun doar în oraşele din Germania sfârşitului de secol XIX, dar odată cu Primul Război Mondial s-a răspândit pe întreg teritoriul acestei ţări.

 Scurt istoric
Mult inaintea crestinatatii, plantele si pomii care ramineau verzi peste iarna aveau o semnificatie speciala pentru oameni in sezonul rece. In vremuri stravechi, oamenii atirnau crengi deasupra usilor si a ferestrelor, pentru a-i feri de vrajitoare, stafii, spirite rele si boala.
In emisfera nordica, cea mai lunga noapte si cea mai scurta zi cad pe 21-22 decembrie, fenomen numit solstitiul de iarna. In trecut, oamenii credeau ca soarele este un zeu, si ca iarna vine in fiecare an pentru ca soarele s-a imbolnavit si a slabit in putere. Ei celebrau solstitiul pentru ca insemna ca soarele, in sfirsitm, va creste din nou si ca vara se va intoarce.
In Roma antica, solstitiul se sarbatorea printr-o manifestatie numita Saturnalia, in onoarea lui Saturn, zeul agriculturii. Romanii stiau ca solstitiul insemna faptul ca in curind ogoarele vor fi verzi si roditoare. Pentru a marca momentul, ei isi ornau casele si templele cu buchete de plante vesnic verzi.
In nordul Europei, misteriosii druizi , preotii anticilor celti, isi decorau templele cu crengi vesnic verzi ca simbol al vietii vesnice, si impodobeau stejarii cu mere aurii.
Germaniei i se atribuie inceputul traditiei impodobirii brazilor de Craciun asa cum o cunoastem noi, cind in secolul 16 crestinii devotati aduceau pomi impodobiti in casele lor. Unii construiau piramide din lemn, le decorau cu crengi de brad si le impodobeau cu luminari.
Se crede ca Martin Luther King, protestantul revolutionar al secolului al 16-lea, a fost primul care a aprins luminari intr-un pom. Mergind intr-o seara spre casa, a fost uimit de frumusetea stelelor care stralucau printre ramurile padurii de conifere, si ajungind acasa, a vrut sa recompuna scena pentru familia sa, inaltind un brad in mijlocul casei si impodobindu-l cu luminari.
Dar traditia pomului de Craciun a fost tirziu adoptata pe continentul american, datorita puritanilor. Primele dovezi ale pomilor impodobiti dateaza din anii 1830 cind imigrantii germani din Pennsylvania au impodobit brazi, aducind traditia din tara lor natala, Germania. Pentru americani bradul de craciun era un simbol pagin si era greu de acceptat.
Europenii preferau brazi mici, de cca 120 cm, pe cind americanii il decoreaza din podea pina in tavan. Traditia germana impunea impodobirea bradului cu mere, nuci, marzipan, pe cind in statele americane se foloseau prajiturele de casa. Pina recent, brazii de Craciun proveneau din paduri. Acum, exista plantatii speciale. Sunt necesari 7 pina la 10 ani pentru a produce un brad de Craciun.
Luminitele pentru brazii de Craciun au fost ideea lui Edward Johnson, asistentul lui Thomas Edison, in anul 1882, si au inceput sa se produca in masa in anul 1890.
In anul 1900, marile magazine au inceput sa isi impodobeasca brazi mari, iluminati.

 Traditii
Bradul se regaseste in numeroase traditii, nu numai de Craciun. Fiind un pom mereu verde, oamenii l-au asociat cu viata, trainicia, siguranta, prietenia si l-au inclus in toate evenimentele importante ale vietii.
La nastere, se obisnuia ca fiecarui copil sa i se daruiasca un brad, in natura, care ii devenea "frate" si pe care trebuia sa il ingrijeasca pana la moarte.
La nunta, inca exista obiceiul impodobirii unui brad cu ornamente din hartie si fructe, de obicei in curtile casei de la tara. In jurul bradului se organizeaza o mica petrecere care are menirea de a le ura casa de piatra celor care se casatoresc.
In prezent este cel mai indragit obicei de Craciun, datorita simbolurilor care i se asociaza: iubire (pentru ca este impodobit de intreaga familie), bucurie si fericire (pentru ca sub el sunt puse cadourile), magie (se spune ca Mos Craciun nu vine in casele unde nu e brad), viata, trainicie si sanatate (pentru ca este mereu verde, chiar si cand afara e zapada). Practic, bradul a devenit centrul sarbatorilor.

Bradul la români
Este de putini cunoscut insa, ca si dacii aveau un cult pentru brad, dar cu inteles total diferit. Bradul era un copac ritual care era taiat la moartea cuiva. Obiceiul inca s-a pastrat in regiuni din Oltenia si sudul Banatului.
Dacii nu faceau asta din tristete, ci din contra, pentru ei moartea era o sarbatoare iar nasterea, prilej de tristete. Prin moarte ei treceau dincolo, la Zamolxis, iar bradul era un semn al "nuntii mortului", care poate fi interpretat drept unirea raposatului cu natura.
Pomul, impodobit aidoma cu cel germanic (adica fructe, flori, panglici) are cam acelasi inteles, de pom al vietii. Simbolul se regaseste de altfel in foarte multe piese de arta populare, precum covoarele sau alte tesaturi.

Sarbatoarea Craciunului pe glob

Traditiile de Craciun sunt multe si difera de la tara la alta. Unele se aseamana cu cele din Romania, alte par de-a dreptul bizare. In orice colt al lumii insa, sarbatoarea Nasterii Domnului este un moment in care familia petrece impreuna in fata unei mese imbelsugate. Indiferent cât de diferite sunt pregătite, Sărbătorile din această perioadă a anului, sunt printre singurele care unesc creştinii din întreaga lume. De multe ori, obiceiurile nu coincid nici măcar la nivelul unei regiuni, cu atât mai puţin la nivelul mai multor state.

In Finlanda familiile se reunesc pentru a petrece Craciunul, cea mai importanta sarbatoare a anului. Seara, in jurul orei 17.00, familiile pleaca la biserica pentru slujbe speciale in care se aprind lumanari la mormintele celor dragi. Imaginea miilor de lumanari ce lumineaza noaptea este una pe care cu greu o poti uita.
In Ajunul Craciunului, copiii asteapta sosirea lui Mos Craciun care pune mereu aceeasi intrebare: `Sunt cumva copii cuminti aici?`. Raspunsul entuziasmat este, bineinteles, acelasi `Da`! Mosul are o desaga plina de cadouri, iar in timp ce `slujitorii` lui il ajuta sa le imparta, el povesteste celor mici despre calatoria grea pe care o face din Laponia.

În Islanda, ţara gheţii şi zăpezii, vin treisprezece Moşi Crăciuni! Cu treisprezece zile înainte de Crăciun, primul Moş Crăciun coboară din munţi, ocoleşte fiecare casă şi apoi pune dulciuri în ghetuţele copiilor, în vreme ce aceştia dorm. Dacă au fost cuminţi, copiii primesc dulciuri, mandarine, lozuri în plic (scratch cards), iar, dacă au fost răi, sunt recompensaţi cu un cartof. A doua zi, cel de-al doilea Moş vine în oraş şi tot aşa până la 25 decembrie când primul Moş se întoarce la casa lui din munţi, pe 26 cel de al doilea şi tot aşa până pe 6 ianuarie. Ziua de 6 ianuarie este numită şi 'Al treisprezecelea' şi este considerată de islandezi ultima zi de Crăciun pentru că, în această zi, ultimul Moş Crăciun se întoarce la casa lui.

În Suedia, cea mai importanta zi este Ajunul Crăciunului. O masă specială este pregătită pentru Ajunul Crăciunului - şuncă, peşte şi fasole - aceasta este şi prilejul cu care rudele îşi fac daruri. Mulţi suedezi merg la biserică în dimineaţa zilei de Crăciun. Crăciunul se numeşte la suedezi Jul şi este urmat de alte sărbători. Moşul are pe aceste meleaguri o înfăţişare diferită: el este reprezentat ca un pitic îmbrăcat în roşu, cu barbă albă, mare amator de orez cu lapte, tradiţionala mâncare suedeză de Crăciun.

Danezii au o modalitate mai puţin întâlnită de a împărţi cadourile: se adună toţi ai casei în jurul bradului, şi cel mai vârstnic ia un cadou pe care-l dă celui destinat care ia, la rândul său, un altul şi-l dă persoanei pentru care a fost pregătit şi aşa mai departe.

În Elveţia, Samichlaus (Moş Crăciun) are întotdeauna sarcina grea de a aduce şi pomul de Crăciun în casele oamenilor. Acest obicei se păstrează încă din 1775. O altă tradiţie a elveţienilor este 'Parada ridichilor luminate', obicei preluat de la mexicani. Copiii ajutaţi de părinţi se înarmează cu ustensile specializate şi scobesc cu mare grijă câte o ridiche mare de lună, alb-violet, pe care apoi o împodobesc cu diferite crestături şi forme.

Crăciunul în Alaska
Pentru creştinii din acest tărâm îngheţat, Moş Crăciun vine tot pe 25 decembrie. Se fac vizite, să împarte mâncare, se decorează casele cu instalaţii de lumini şi se merge la colindat. Grupurile de colindători primesc, de la gazde, prăjituri, gogoşi, bucăţele de somon afumat, plăcinte de peşte sau dulciuri. De obicei, copii mai mici din aceste grupuri duc o stea colorată, montată în vârful unui băţ cât mai lung,pentru a fi văzuţi de la depărtare.

Crăciunul în Rusia
Dacă până acum 20 de ani Crăciunul nu era recunoscut de comunişti, în ultima vreme, ruşii au început să înlocuiască concertele religioase de Sărbători cu un Festival al Iernii, într-un stil mai modern, pe placul tinerilor. Au rămas însă şi obiceiuri păstrate atât în Moscova, cât în special, în zonele rurale. Aici, creştinii postesc până pe 6 ianuarie, întrucât majoritatea merg ce calendarul creştin-ortodox vechi.
După cele 39 de zile în care au spus rugăciuni şi nu au mâncat produse lactate sau provenind de la animale, începe un festin, în care se pregătesc 12 feluri de mâncare, în cinstea fiecărui apostol, din peşte, borş, cârnaţi sau fructe uscate. În prima zi de Crăciun, lumea merge la biserici, decorate cu flori şi instalaţii luminoase.

Crăciun pe ritm de raggae
În Jamaica, toate colindele sunt cântate pe ritm de raggae, chiar şi cele clasice sunt adaptate stilului jamaican. În loc de cină, cea mai importantă masă de Crăciun este cea de prânz, ocazie cu care se pregătesc mâncăruri din carne de pui, bou şi capră, ore şi legume. 

Masa de Craciun in Cuba
Masa traditionala inseamna pentru cubanezi friptura de porc, fasole neagra servita cu orez si plante traditionale (Yuca) sub forma de piure. Familiile numerose se reunesc si, intr-o groapa sapata in pamant si plina de carbuni acoperiti cu frunze de bananier, frig un porc intreg. Familiile (care in Cuba includ rudele de toate gradele) petrec toata noaptea pe muzica traditionala.

Un Crăciun la tricou, în Australia
Chiar dacă în această perioadă temperaturile ajung până la 30 de grade, atmosfera de Crăciun nu cunoaşte intimidare. În ceea ce priveşte masa tradiţională, aceasta include friptură de curcan şi de porc. De regulă, desertul este format dintr-o plăcintă de prune în care se pune un mic răvaş, care să aducă noroc celui care-l găseşte.
Din 1937, în Melbourne a apărut o nouă tradiţie pentru ajunul Crăciunului. Australienii se strâng în diferite zone ale oraşului şi cântă colinde. Fiecare persoană are aprinsă o lumânare, iar evenimentul este cunoscut sub numele de "Carols by Candlelight".

Crăciunul pe plajă, în Noua Zeelandă

 Şi aici, temperaturile ridicate schimbă obiceiurile de sărbători. Crăciunul este combinat cu vacanţa de vară, iar familiile obişnuiesc să plece la plajă. Personajul cel mai iubit de copii este Tata Crăciun, îmbrăcat în haina roşie. În ultimii 30 de ani acesta a început să fie cunoscut sub numele de Moş Crăciun şi seamănă tot mai mult cu varianta americană a personajului.
Primele tradiţii de Crăciun în Noua Zeelandă au apărut odată cu coloniştii englezi, din secolul 18. Cina tradiţională este formată din friptură de curcan, cu legume şi sos, iar la desert se pregăteşte o budincă specială, preparată din bezea, kiwi, căpşuni şi frişcă. Pentru că aici nu cresc brazi, copacul decorat de Crăciun poartă numele de "Pohntokawa".

In China ziua de 25 decembrie nu este o sarbatoare legala. Un mic procent de chinezi se considera neoficial crestini si il sarbatoresc in privat. Dar multi altii care nu se considera crestini au adoptat unele dintre obiceiuri, cum ar fi cadourile, felicitarile, decorarea casei etc. Ornamentele pentru “Brazii Luminii” sunt facute din hartie si au forme de flori, lampioane si siraguri. In speranta ca Dun Che Lao Ren (Mos Craciun cel Batran) vine si pe la ei, copiii aseaza langa brad ciorapi din muselina, o tesatura fine din matase si bumbac.

In Japonia, doar 1% din populatie crede in Isus si nu este o sarbatoare nationala. Cu toate acestea, cei mai multi janonezi sarbatoresc Craciunul. Decoreaza magazinele, casele, isi ofera cadouri, mananca o prajitura specifica sarbatorii, cu capsuni si crema de vanilie. Ba chiar au si un calugar budist, Hotei-osho, care joaca rolul lui Mos Craciun. Copiii trebuie sa fie cuminti pentru ca se spune ca el are ochi si la ceafa si ii urmareste tot timpul. Nu toti copiii il agreaza pe Hotei-osho si cred ca Mos Craciun si renul cu nasul rosu le aduc cadourile.

Desi doar 3% din populatie este crestina, in India Craciunul este o sarbatoare nationala. Insusi presedinta tarii Pratibha Devisingh Patil il serbeaza. Elevii si studentii au o vacanta cu ocazia Bada Din (ziua cea mare de Craciun). Din cauza climei si temparaturiilor ridicate, in locul brazilor ei decoreaza copacii de mango sau banane cu felinare. Umplu bisericile cu Poinsettia, niste flori rosii la noi denumite Craciunite. Ofera cadouri atat apropiatilor, cat si saracilor. In sudul Indiei, crestinii pun mici lampi pe acoperisurile si peretii caselor, la fel cum fac hindusii in timpul festivalului Diwali. 

Evreii din Israel sarbatoresc Hanukkah in locul Craciunului crestin. Dar in teritoriile palestiniene si nu numai (Bethleem, Nazaret) exista o minoritate de crestini care sarbatoresc Craciuniul.

Mexicanii au multe traditii comune cu populatia din Spania. Sarbatoarea de Craciun se numeste La Posada si incepe pe 8 decembrie cu “Imaculata Conceptie”. Timp de 9 zile, grupuri de oamenii se plimba din casa in casa purtand imaginea Mariei cu Iosif cautand un adapost pentru nasterea lui Isus. La fiecare casa unde se opresc participa la

jocul cu Pinata, o jucarie atarnata de un copac, umpluta cu fructe si dulciuri, pe care copiii trebuie sa o sparga prin lovituri. Simbolul Craciunului este floarea rosie a Craciunitei. Copiii cuminti primesc cadouri de la Cei 3 Magi pe 6 ianuarie. Au liber de la scoala in aceasta zi.

Tradiţie neobişnuită în Portugalia
În dimineaţa zilei de Crăciun, la masă se pun farfurii şi tacâmuri suplimentare, pentru sufletele persoanelor decedate din familie. Se pun porţii de mâncare pentru acestea, astfel încât să aducă binecuvantare şi noroc pentru anul următor.
Pe 24 decembrie, copiii aşează încăltămintea lângă şemineu, în care pun morcovi. Scopul lor este de a-l atrage pe calul Bătrânului Înţelept care le va aduce, peste noapte, cadouri şi dulciuri. În noaptea de Crăciun familiile merg la Biserică pentru o slujbă specială, ce poartă numele de "Missa do galo".

Crăciunul în Slovacia
Brazii se împodobesc, de obicei, în Ajunul Crăciunului. Se merge la biserică, iar după slujbă se serveşte şi tradiţionala cină. Felurile de mâncare consistă în două feluri principale: supă şi saladă de cartofi şi peşte. Ca desert se serveşte "Lok'e", un desert pregătit din orez, stafide şi mac. După masa de Crăciun se împart şi cadourile.
 

Libanezii plantează boabe de grâu în ghivece, cu o lună înaintea Crăciunului, pe care le amplasează, în seara sfântă, sub brad sau alături de montajul de Crăciun, constând în reconstituirea scenei Naşterii Mântuitorului. Fiindcă australienii nu au zăpadă, Moşul nu poate veni cu sania trasă de reni, aşa că aceasta a fost înlocuită de o caleaşcă cu opt canguri.

Cum se spune "Sărbători Fericite" sau "Crăciun Fericit" în:

China (cantoneză): Gun Tso Sun Tan'Gung Haw Sun

Rusia: Pozdrevlyayu s prazdnikom Rozhdestva is Novim Godom

Franţa: Joyeux Noel

Grecia: Kala Christouyenna

Irak: Idah Saidan Wa Sanah Jadidah

Italia: Buone Feste Natalizie

Polonia: Wesolych Swiat Bozego Narodzenia or Boze Narodzenie

Spania: Feliz Navidad

Turcia: Noeliniz Ve Yeni Yiliniz Kutlu Olsun

Vietnam: Chuc Mung Giang Sinh

Indonezia: Selamat Hari Natal

Hawaii: Mele Kalikimaka ame Hauoli Makahiki Hou

Etiopia: Melkin Yelidet Beaal

Scrisoare catre Mos Craciun

Semnificatia zilei de 1 MAI

     Semnificatia originara era de celebrare a primaverii si a renasterii naturii. Sarbatoarea zilei de 1 mai provine din culturi stravechi in care, cu aceasta ocazie, erau venerati copacii si alte simboluri ale florei si faunei. In mod traditional, in aceasta zi erau adunate buchete sau cununi de flori si aveau loc dansuri ale fertilitatii in jurul unui stalp "al lunii mai".

    In perioada relativ recenta, 1 mai a devenit un prilej de sarbatorire a muncii.
   Ziua de 1 mai, ziua internationala a muncii a fost obtinuta cu mari sacrficii, in urma marilor miscari sindicale de la sfarsitul secolului XIX de catre muncitorii americani din Chicago, impreuna cu alte facilitati, precum ziua de lucru de 8 ore si numarul prestabilit de zile de concediu, ea a devenit cu adevarat importanta pentru romani in vremea regimului comunist, care a transformat-o intr-o "sarbatoare de clasa" a muncitorimii, implicit - in sarbatoare nationala.

     Deci, semnificaţia zilei de 1Mai are la bază dorinţa muncitorilor de a se reduce ziua de lucru la 8 ore. Astfel, În anul 1872, circa 100 de mii de lucrători din New York, au demonstrat, încercând să obţină acest lucru. În anul 1872, circa 100 de mii de lucrători din New York, au demonstrat, încercând să obţină acest lucru. 

    

 Data de 1 mai apare în anul 1886. George Edmonston, fondatorul Uniunii Dulgherilor şi Tâmplarilor din USA a cerut introducerea unei rezoluţii care cerea ca: „8 ore să constituie ziua legală de muncă de la, şi după 1 mai 1886”, sugerându-se organizaţiilor muncitoreşti respectarea acesteia.  Tot la această dată, 1 mai 1886, sute de mii de manifestanţi au protestat pe tot teritoriul Statelor Unite.Cea mai mare demonstraţie a avut loc la Chicago, unde au mărşăluit 90.000 de demonstranţi. În urma protestului 35 de mii de muncitori şi-au câştigat dreptul la ziua de muncă de 8 ore, fără reducerea salariului.  Sărbătoarea de 1 Mai vine din Statele Unite ale Americii. În anul 1889, Congresul Internaţionalei Socialiste a decretat 1 mai -”Ziua Internaţională a Muncii”, în memoria victimelor grevei generale din Chicago, ziua fiind comemorată prin manifestaţii muncitoreşti.

      Cu timpul, 1 mai a devenit sărbătoarea muncii în majoritatea ţărilor lumii, diversele manifestări căpătând amploare pe măsură ce autorităţile au convenit cu sindicatele ca această zi să fie liberă. În România, această zi a fost sărbătorită pentru prima dată de către mişcarea socialistă în 1890. În perioada regimului comunist, de 1 mai autorităţile organizau manifestaţii uriaşe pe marile bulevarde.

     Pe timpul regimului comunist, din 1945 şi până în 1989, 1 mai era sărbătorit cu mare fast. În fabrici se organizau manifestări socialiste, discursuri patriotice, se acordau medalii. Oamenii muncii, îmbrăcaţi festiv, scandau lozinci în cinstea iubiţilor conducători şi străbăteau principalele bulevarde purtând lozinci. Masa proletară suporta cu stoicism manifestările, pentru că ziua liberă se încheia cu mici şi bere.

  În anii ′80, Nicolae Ceauşescu a decis că 1 Mai trebuie sărbătorit prin muncă. Coloanele de muncitori în ţinute festive erau nevoite să scandeze lozinci şi să poarte pancarte uriaşe.

  Si naziştii au avut tentative de uzurpare a acestor tradiţii. Ziua de 1 Mai, a fost transformată într-o sărbătoare a comunităţii naţionale germane, promiţându-se construirea unui socialism naţional, în centrul căruia nu se mai aflau muncitorii, ci arianul considerat un prototip al celor ce muncesc. Un discurs rostit de Hitler la 1 mai 1933 este edificator în acest sens. Certurile şi neînţelegerile simbolizate de lupta de clasă se transformă acum într-un simbol al unităţii şi înălţării naţiunii. Serbările câmpeneşti, chioşcurile cu bere şi spectacolele eămăseseră ca de obicei, dar sindicatele fuseseră interzise. Organizaţiile muncitoreşti au fost înlocuite cu directive de la partidul hitlerist.

     In anul 1947, in mijlocul isteriei anticomuniste americane a razboiului rece , organizatia "Veteranii din razboaiele purtate in strainatate" a schimbat denumirea zilei de intai mai in "Ziua loialitatii" , decizie facuta oficiala de catre congresul SUA de atunci.     După 1990, importanţa propagandistică a zilei a fost minimalizată, dar oamenii se bucurau de aceast eveniment sărbătorindu-l în aer liber, la iarbă verde, la mare ori la munte, delectându-se cu mâncărurile tradiţionale: crenvurşti sau mici şi bere. Astăzi, 1 mai este un prilej de distracţie, o ieşire la iarbă verde. De 1 Mai, statiunile aflate in pline pregatiri inca pentru sezonul estival sunt luate cu asalt, pentru 2-3 zile, de mii sau chiar zeci de mii de turisti, statiunile montane sunt si ele apreciate, iar in locurile publice de agrement din orase sau din jurul acestora se aduna mult mai multi cetateni decat intr-o zi obisnuita.

     ÎN LUME

   Astăzi, Ziua Muncii în SUA nu este văzută în mod special ca o zi a organizaţiilor politice. Este mai mult asimilata grătarelor, autostrăzilor congestionate şi ca ultimul lung weekend al verii. La fel in  Australia si Elveția unde 1 mai nu este o sărbătoare oficială. In Statele Unite, dar si in Canada si Australia, ziua muncii este celebrata in alte perioade ale anului.

 In Marea Britanie, sarbatoarea de intai mai a fost legiferata in anul 1978, dar se obisnuia a fi programata in prima zi de luni a lui mai, pentru a se reduce pierderile din sectorul industrial. 

    In China, sarbatoarea muncii a fost extinsa pentru o perioada de trei zile in anii 1990. Guvernul chinez a mers chiar mai departe, transformand-o intr-o serbare de 7 zile, prin mutrea week-end-ului anterior si a celui posterior saptamanii respective in succesiunea celor 3 zile. Republica Populara Chineza a redus, insa , aceasta festivitate la numai o zi in anul 2008, zi in care au fost readuse la viata trei mari festivaluri traditionale chinezesti : Festivalui Vasului Dragon, Ziua curateniei mormintelor si Festivalul simbolurilor si superstitiilor.
     În majoritatea țărilor vest europene, ziua de 1 mai este zi liberă. 1 mai este o zi de sarbatoare in tari europene incluzand Germania, Franta, Finlanda, Polonia , Norvegia, Italia, Romania, Slovacia, Slovenia, Spania si Suedia. De asemeni aceasta zi este celebrata in tari din America Centrala, precum Costa Rica si Panama, dar si in zona Caraibelor, incluzand Cuba. In America de Sud, ziua de 1 mai este sarbatorita in Bolivia, Argentina, Ecuador, Chile, Brazilia, Venezuela, Guyana, Peru. De asemeni, este o zi sarbatorita in Mexic, Rusia, Thailanda sau Vietnam.
  

   TRADITII DE 1 MAI

     Multe obiceiuri asociate cu ziua de 1 mai provin din festivalurile antice romane ale florilor. Acestea includ culegerea de ramuri inflorite si de flori, alegerea si incoronarea unei Regine a lunii mai, precum si dansul in jurul unui tufis, copac sau stalp cu semnificatii rituale. "Ghirlandele de mai" reprezinta o traditie straveche in occident . Ele simbolizeaza sosirea verii , si sunt purtate , de obicei , de catre copii in timp ce colinda in grupuri din casa in casa pentru a primi diverse bunatati.
   Dansul in jurul unui stalp este, de asemenea, o traditie cu radacini milenare in tari precum Suedia, Anglia si Germania. Dansatorii sunt desfasurati intr-un cerc, fiecare dintre ei tinand in maini cate o panglica colorata legata de un stalp central, numit "stalpul de mai" (maypole). Prin miscarea dansatorilor, panglicile multicolore se incruciseaza si se impletesc fie in jurul stalpului, fie intr-o retea care il inconjoara. Participantii pot apoi sa isi reconstitue in sens invers miscarile pentru a deznoda panglicile. Se presupune ca acest dans isi are originea intr-un simbolism pagan al fertlitatii de sorginte germanica.
      Adesea "stalpul lui mai' (maypole) este considerat a reprezenta un simbol falic, provenit din adorarea de catre triburile germanice a unor divinitati falice precum Freyr. Intr-o alta interpretare , acest stalp este asociat cu Yggdrasil , o axa simbolica care unea lumea subterana de cea a fiintelor vii, de taramul cerurilor dar si de alte tinuturi mitice.
   Regina lunii mai era alesa dintre cele mai frumoase fete ale unui sat, fiind apoi incoronata cu o cununa de flori si purtata pe ulite intr-o caruta impodobita cu flori, insotita de o cohorta de fete alese de ea drept companioane. Regina lunii mai este cunoscuta si sub numele de "Fecioara" , zeita primaverii , mireasa florilor, regina zanelor si stapana a florilor.Ea este un simbol al fortei naturii care razbeste pretutindeni ; intruchipeaza puritatea , dar si puterea de a invigora cresterea vegetala. Unii flocloristi au vazut in regina lunii mai o reflectare a zeitei Maia, divinitatea romana a primaverii, a dezvoltarii si inmultirii, al carei nume ar putea fi la originea denumirii lunii mai.
  Un alt obicei din Europa occidentala consta in asa-zisa "spalare a fetei cu roua de mai" , o credinta conform careia aceasta curatare rituala ar putea readuce sau reimprospata frumusetea pe fetele femeilor.    In Croaţia, în Paklenita, într-un parc naţional fenomenal, tinerii fugiţi de acasă de 1 Mai fac alpinism. Pereţii drepţi, înalţi şi goi sunt provocarea întâiului de mai croat. Tineri echipaţi vin să provoace muntele. Fuga lor de-acasă este în fapt o piatră de încercare. Fuga asta de 1 Mai înseamnă şi o pregătire pentru ce urmează. Pare a fi ca un mic cantonament de pregătire a lunilor de vară.

   In Norvegia, exista o superstitie, provenita din perioada precrestina, legata de auzirea primului cantec din primavara al cucului. Daca pasarea isi face auzit glasul din sud, inseamna ca anul va fi bun sau imbelsugat , iar daca rasuna dinspre nord, inseamna ca anul in curs va fi unul plin de ghinioane. Din aceasta cauza , in calendarul norvegiam aceasta zi este marcata de imaginea unui cuc stand pe o ramura.

  

 ARMINDENUL - La 1 Mai, românii sărbătoresc şi „Armindenul”, simbol al vegetaţiei care proteja recoltele şi animalele. În tradiţia populară, acestei zile i se mai spune şi „ziua pelinului” sau „ziua beţivilor” şi semnifică începutul verii. Armindenul se serbează pentru rodul pământului, ca să nu bată grindina, împotriva dăunătorilor, pentru sănătatea vitelor, vinul bun, oamenii sănătoşi, prin petreceri la iarbă verde, unde se mănâncă miel şi caş şi se bea vin roşu cu pelin. Dimineaţa oamenii se spală cu rouă (de sănătate).

 

Tradiţia spune că acum se pun ramuri verzi la porţi, pentru noroc şi belşug. La casele cu fete se pun puieţi de mesteceni în faţa porţii. Armindenul simbolizează vechiul zeu al vegetaţiei care proteja recoltele şi animalele. Cu o zi înainte, se aduce din pădure o ramură verde sau un pom curăţat, iar de 1 Mai se pune în faţa casei, unde se lasă până la seceriş, când se pune în focul cu care se coace pâinea din grâul cel nou.

     În această dimineaţă se împodobesc cu ramuri verzi stâlpii porţilor şi caselor, dar şi intrările în adăposturile vitelor, pentru ca oamenii şi animale, deopotrivă, să fie protejaţi de forţele distrugătoare ale spiritelor malefice.

Sarbatoarea Pastelui, pe alte meleaguri

Pastele in AMERICA DE NORD

Pastele in America de Nord este asemanator cu cel sarbatorit de romani. Familiile americane se aduna sambata dinaintea zilei de Paste si incondeiaza ouale. Potrivit traditiei, Iepurasul de Pasti va lasa fiecarei familii cu copii, cate un cos de Pasti, plin cu oua de ciocolata si alte bunatati pentru fiecare copil din casa. Unele familii organizeaza adevarate "vanatori de comori", copiii pornind in cautarea oualor de ciocolata aduse de iepuras.

Pastele in FRANTA

Franta, leaganul crestinatatii, sarbatoreste cu mult fast sarbatoarea Pastelui. Inca de la inceputul acestei sarbatori, intraga tara este cuprinsa de euforie. Toate magazinele si sediile comerciale sunt impodobite cu iepurasi, pui, clopote si pesti din ciocolata.
"Pesti de aprilie" - Principala diferenta fata de celelalte tari europene: in Franta, iepurasul este inlocuit cu pesti si clopotei. Pestii francezi de Paste poarta denumirea de "Pesti de aprilie". Acesti pesti isi fac aparitia in casele franceze inca de la 1 aprilie, copiii incercand sa ii pacaleasca pe adulti lipidu-le pe spate hartii cu pesti desenati.
"Clopotele zburatoare" - O alta traditie importanta in Franta este denumita "Clopotele zburatoare". Catolicii francezi cred ca in Vinerea Mare toate clopotele zboara la Vatican , intorcandu-se in prima zi de Paste, aducand cu ele o multime de oua de ciocolata. Respectand aceasta traditie, clopotele nu mai bat din Vinerea Mare si pana in prima zi de Paste. Copiii se implica intr-un joc in care arunca ouale in aer. Primul care a scapat oul, a pierdut concursul.

Pastele in ITALIA

Pastele este sacru in Italia, din toate punctele de vedere, atat din motive religioase cat si din motive familiale. Ceea ce romanii numesc duminica Floriilor, in Italia se cheama Domenica della Palme ( duminica palmierilor) cand crestinii iau din biserica ramurele sfintite de maslin sau palmier.  Papa oficiaza slujba de Inviere in anticul decor al Colosseum-ului, la Roma, eveniment urmarit in direct de crestinii din intreaga lume.
De Inviere, italienii merg la biserica cu familia si apoi continua cu o masa traditionala care are ca fel principal mielul umplut cu anghinare. La desert exista mai multe feluri de placinte si paine, traditional fiind un fel de cozonac in forma de porumbel numit Colomba. Lunea Pastelui (Pasquetta) este o sarbatoare publica, si este celebrata de obicei la picnic in partile mai calde ale Italiei.

Pastele in SUEDIA

Saptamana Mare incepe cu Duminica floriilor, pentru a celebra intrarea lui Iisus in Ierusalim. Oamenii obisnuiesc sa duca la biserica crengi de salcie, care tin locul celor de laur. Exista si superstitii legate de aceasta perioada: se crede ca vrajitoarele au o putere deosebita in aceasta perioada, in special cele de magie neagra. Cu o zi inainte de Paste, baietii si fetele se imbraca in vrajitoare si merg la vecini carora le lasa vederi de Paste, pentru care primesc bani sau dulciuri. In partea de vest a tarii exista obiceiul sa se lase scrisoarea in cutia postala sau sub usa, expeditorul ramanand necunoscut. Ouale fierte, frumos colorate, sunt neaparat incluse in meniul suedezilor in aceasta perioada.

Pastele in GRECIA

  In Grecia se organizeaza numerose evenimente de celebrare a Pastelor, evenimente de la care nu pot lipsi ingredientele specifice: miel, paine, oua si salate.  Exista obiceiul ca oamenii sa plece de la biserica tinand in mana lumanarea aprinsa. Se spune ca lumina aduce noroc daca nu se stinge pina acasa.     In aceste zile se mananca o paine speciala, numita painea lui Iisus. In centrul paini este marcata o cruce, iar pe margini este decorata cu ornamente sub forma de oua. Masa de Paste incepe duminica dupa-amiaza, prelungindu-se pina spre seara.

Pastele in GERMANIA

Se crede ca termenul german "Ostern" vine de la o zeita anglo-saxona din antichitate numit "Eastre", "Eostre", ori "Ostara". Copaci de Paste, copacei micuti sau ramuri, impodobiti cu ou, au facut parte mult timp din sarbatoarea germana a Pastelui. Din sarbatoare face parte si masa bogata de Pasti, dupa un post sever.
De Pasti copiii joaca un joc: se intrec in rostogolirea oualor colorate pe pante din iarba sau le ciocnesc la capetele ascutite si copilul al carui ou nu s-a spart, il obtine si pe cel spart.

Pastele in UNGARIA

  Saptamana care precede Pastele este pentru gospodari si gospodine o perioada foarte incarcata, acestia ocupandu-se de curatenia de primavara si coptul prajiturilor traditionale. La sate, ouale fierte sunt vopsite in diverse culori si pictate de mana cu diverse motive geometrice si florale. In Duminica Pastelui copiii gasesc sub pat cadourile de Paste; urmeaza un mic-dejun traditional alcatuit din ou de Paste, sunca si kalács, un fel de pâine dulce cu ou, nuci si ciocolata fierbinte. Credinciosii poarta prin parohie statuia lui Iisus si bannere religioase, intonand imnuri religioase.
A doua zi de Pasti, baietii stropesc fetele cu parfum sau cu apa parfumata si isi ureaza noroc unii altora, iar fetele ii recompenseaza cu oua vopsite. Este o zi a ospitalitatii, cand vizitatorii sunt mai mult decat bine-veniti.

Pastele in BULGARIA

    Ouale de Pasti se vopsesc in Joia Mare si fiecare crestin duce un astfel de ou la biserica. Dupa ce este sfintit, fiecare gospodar isi ingroapa oul in vie, despartindu-se astfel, simbolic, de toate relele si necazurile pe care le-a avut in anul trecut. In Vinerea Mare se cumpara oale si farfurii noi si se planteaza dovlecei, pentru ca noua recolta sa fie mai "dulce". Fetele tinere fac, pentru prima data in viata lor, gogosi cu miere si zahar.
Dupa Liturghia de Inviere, fiecare sparge cate un ou rosu de zidurile bisericii, ritual care continua acasa, unde ouale sunt ciocnite intre membrii familiei. Se spune ca acela care a ramas pana la sfarit cu oul intact va avea un an norocos, plin de bucurii.

Pastele in AUSTRALIA

   Familiile australiene participa in diferite orase la tot felul de festivitati organizate cu prilejul celebrarii Sfintelor Pasti care, in Australia marcheaza sfarsitul sezonului de vara. O noutate o reprezinta aceea legata de Iepurasul de Pasti. Pentru australieni nu el este simbolul national ci, Bilby, un membru al unei familii de omnivori marsupiali (adica, un cangur). Bilby este personajul care face an de an din Sarbatoarea de Pasti un prilej de bucurie intensa.

Joyeuses Pâques!                  Buona Pasqua!     

                           Happy Easter!        

                                                         Paste Fericit!

            Frohe Ostern!                                                   Feliz Semana Santa!

Sarbatoarea Pastelui

   Sarbatoarea Pastelui este pentru romani, alaturi de Craciun, cea mai importanta din an, pentru care fiecare familie se pregateste cu mult timp inainte prin postul tinut cu atata evlavie. In biserica ortodoxa oamenii se pregatesc pentru intampinarea sarbatorilor de Pasti prin "postul Pastelui" numit si "Postul Cel Mare", post care dureaza 48 de zile. In mod oficial, postul incepe dupa "Duminica iertarii", in ziua de luni a saptamanii a 7-a de dinaintea sarbatorii de Pasti. Desi aceasta sarbatoarea reprezinta pentru toti romanii invierea Domnului Iisus Hristos, ea se sarbatoreste oarecum diferit in regiunile Romaniei. 

      In Bucovina, fetele se duc in noaptea de Inviere in clopotnita si spala limba clopotului cu apa neinceputa. Cu aceasta apa se spala pe fata in zorii zilei de Pasti, ca sa fie frumoase tot anul si asa cum alearga oamenii la Inviere cand se trag clopotele la biserica, asa sa alerge si feciorii la ele. Flacaii trebuie sa se duca cu flori la casele unde locuiesc fetele care le sunt cele mai dragi, iar ele, pentru a isi arata consimtamantul la sentimentele lor, trebuie sa le ofera un ou rosu.

      In zona Campulung Moldovenesc, datina se deosebeste prin complexitatea simbolurilor, a credintei in puterea miraculoasa a rugaciunii de binecuvantare a bucatelor. In zorii zilei de duminica, credinciosii ies in curtea bisericii, se asaza in forma de cerc, purtand lumanarile aprinse in mana, in asteptarea preotului care sa sfinteasca si sa bine-cuvanteze bucatele din cosul pascal. In fata fiecarui gospodar este pregatit un astfel de cos, dupa oranduiala stramosilor. In cosul acoperit cu un servet tesut cu model specific zonei sunt asezate, pe o farfurie, simbolurile bucuriei pentru tot anul: seminte de mac (ce vor fi aruncate in rau pentru a alunga seceta), sare (ce va fi pastrata pentru a aduce belsug), zahar (folosit de cate ori vitele vor fi bolnave), faina(pentru ca rodul graului sa fie bogat), ceapa si usturoi (cu rol de protectie impotriva insectelor). Deasupra acestei farfurii se aseaza pasca, sunca, branza, ouale rosii, dar si ouale incondeiate, bani, flori, peste afumat, sfecla rosie cu hrean, si prajituri. Dupa sfintirea acestui cos pascal, ritualul de Pasti se continua in familie.

      La Calarasi, la slujba de Inviere, credinciosii aduc in cosul pascal, pentru binecuvantare, oua rosii, cozonoc si cocosi albi. Cocosii sunt crescuti anume pentru implinirea acestei traditii. Ei vestesc miezul noptii: datina din strabuni spune ca, atunci cand cocosii canta, Hristos a inviat! Cel mai norocos este gospodarul al carui cocos canta primul. Este un semn ca, in anul respectiv, in casa lui va fi belsug. Dupa slujba, cocosii sunt daruiti oamenilor saraci.

      O foarte frumoasa datina se pastreaza in Maramures, zona Lapusului. Dimineata in prima zi de Pasti, copiii(pana la varsta de 9 ani) merg la prieteni si la vecini sa le anunte Invierea Domnului. Gazda daruieste fiecarui urator un ou rosu. La plecare, copiii multumesc pentru dar si ureaza gospodarilor "Sarbatori fericite!". La aceasta sarbatoare, pragul casei trebuie trecut mai intai de un baiat, pentru ca in acea gospodarie sa nu fie discordie tot restul anului.

      In Banat, la micul dejun din prima zi de Pasti, se practica traditia tamaierii bucatelor. Apoi, fiecare mesean primeste o lingurita de pasti (vin+paine sfintite). In meniul acestei mese festive se include ciolanul de porc fiert, oua albe si mancaruri traditionale, dupa acestea se continua masa cu friptura de miel.

      In Tara Motilor, in noaptea de Pasti se ia toaca de la biserica, se duce in cimitir si este pazita de feciori. Iar daca nu au pazit-o bine, si a fost furata, sunt pedepsiti ca a doua zi sa dea un ospat, adica mancaruri si bauturi din care se infrupta atat "hotii", cat si "pagubasii". Daca aceia care au incercat sa fure toaca nu au reusit, atunci ei vor fi cei care vor plati ospatul.

      In Tara Barsei, in jurul Brasovului, se face o petrecere care aduna intreaga comunitate – obiceiul Junii Brasovului. Grupurile de tineri, organizate asemeni cetelor de calusari sau de colindatori, cu vataf si casier, strang oua de la tinerele fete, dupa care se merge catre Pietrele lui Solomon, la picnic, unde vor avea loc intreceri. Cea mai cunoscuta si indragita dintre ele este aruncarea buzduganului.

      In Moldova, in dimineata urmatoare dupa noaptea Invierii se pune un oua rosu si unul alb intr-un bol cu apa ce trebuie sa contina monezi, copii trebuie sa si clateasca fata cu apa si sa si atinga obrajii cu oualele pentru a avea un an plin de bogatii.

Traditii in Saptamana Mare sau Saptamana Patimilor

      

Saptamana Mare, ultima saptamana a Postului Pastelui, numita si Saptamana Patimilor, are menirea de a pregati credinciosii pentru Invierea Domnului.

POSTUL NEGRU este tinut in credinta ca Dumnezeu il va feri pe cel care posteste de toate bolile, il va face sa fie sanatos si sa-i mearga bine tot restul anului si-l va ajuta la necazuri si nevoi.

In JOIA MARE, oamenii merg la biserica sa se spovedeasca si impartaseasca. Tot in Joia Mare, in Maramures nu se da prescura acasa, ci se opreste de la toata lumea, caci din ea se pregatesc pastile. Seara, lumea se duce la priveghi, la denie, toti in haine de doliu, facute din panza alba si cusute cu negru.
Vopsitul oualelor in rosu se face in Joia Mare, urmand ca in Sambata Mare sa se coaca pasca si cozonacul ce vor fi aduse la biserica in noaptea de Inviere pentru a fi sfintite.

In VINEREA MARE, nu se mai slujeste Sfinta Liturghie, se tine post negru si nu lucreaza nimeni nimic, nici macar clopotele nu se trag. Daca trebuie vreun mort ingropat, se-ngroapa numai cu bataie de toaca. De cand se slujeste Punerea in Mormant si pana in ziua Invierii, nu se trag clopotele.  Prohodul Domnului de vineri seara este ultima etapa a tinguirii lui Hristos, care se afla acum in mormant. La sfarsitul slujbei se inconjoara biserica cu Sfantul Aer, pe sub care trec apoi toti credinciosii. Numit si Epitaf, Sfantul Aer este o panza de in sau de matase, de catifea sau de musama pe care se afla imprimata, brodata ori zugravita icoana inmormantarii Domnului. Epitaful simbolizeaza trupul mort al lui Hristos.

SAMBATA MARE este ultima zi de pregatire a Pastilor, cand gospodinele pregatesc cea mai mare parte a mancarurilor traditionale, definitiveaza curatenia si fac ultimele retusuri la hainele pe care le vor imbraca la Inviere si in zilele de Pasti.

Obiceiuri si traditii de FLORII

   

 Alte denumiri: A şasea săptămână a Postului Mare; Săptămâna Florilor;

Aceasta sarbatoare se serbeaza cu o saptamana inaintea de Paste, iar in popor se mai numeste si Duminica Stalparilor sau Duminica Flurii. În Săptămâna Florilor nimeni să nu se laie, că-i ies ghiocei albi în păr. Denumirea populară a sărbătorii vine de la zeiţa romană a florilor, Flora, peste care creştinii au suprapus sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim. În vremurile de demult, zeiţa romană Flora era sărbătorită la 28 aprilie prin ramuri înverzite ce simbolizau renaşterea naturii.

   În zilele noastre, Floriile simbolizează doar intrarea Mântuitorului în Ierusalim, călare pe un asin şi întâmpinat cu ramuri bogate şi strigăte de bucurie.
Duminica Floriilor deschide pentru toţi românii ortodocşi ciclul sărbătorilor pascale, care se încheie cu Înălţarea lui Iisus (la 40 de zile de la Sărbătoarea Paştelui). Floriile reprezintă o sărbătoare în care elementele creştine şi cele precreştine se îmbină, rezultând tradiţii şi obiceiuri pitoreşti ce oferă un caracter aparte poporului român.

   Intrarea Domnului Iisus Hristos în Ierusalim este singurul moment din viaţa Sa de pe pământ în care a acceptat să fie aclamat ca împărat. Primirea triumfală ce I s-a făcut Domnului Hristos, Care a intrat în Ierusalim ca împărat smerit, împlinind o proorocire din Vechiul Testament, a fost determinată de această minune premergătoare. Astfel, toţi cei care se aflau în cetatea Ierusalimului l-au întâmpinat cu ramuri de finic şi de măslin, strigând: Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului!

    VINEREA FLORIILOR; Vinerile Scumpe

Tradiţii: Vinerile Scumpe sunt vinerea înaintea Floriilor, Vinerea Ouălor şi Vinerea înaintea Crăciunului. Se ţin cu credinţa că vor fi feriţi de arsuri

În Banat şi Transilvania, în ajunul Floriilor, fetele mari aveau obiceiul de a pune oglinda, cu o cămaşă curată, sub un păr altoit, trebuind ca, a doua zi de dimineaţă, răsăritul soarelui să le găsească acolo. Oglinda era folosită apoi în farmecele de dragoste şi sănătate. Aproape de miezul nopţii, fetele tinere fierbeau apă cu busuioc, introducând în fiertură şi canafi de la prapurile folosite la înmormântarea unei fete mari; dimineaţa se spălau cu această apă pe cap ca să aibă „păr frumos şi să strălucească ca firele de la prapuri“, restul de apă fiind turnat la rădăcina unui păr, în speranţa că flăcăii se vor uita la ele tot aşa cum se uită la un păr înflorit.

Gospodinele coc în special plăcinte, pe care le dau de pomană săracilor (Moşii de Florii), ca să nu păţească şi ele cum a păţit mama lui Lazăr, care a murit de dorul plăcintelor, sau ca bogătaşul care n-a vrut să-i dea lui Lazăr cel sărac nici măcar o fărâmitură de pâine de pe masa sa, ca să-şi potolească foamea. Tot acum sunt curăţate şi împodobite cu ramuri de salcâm mormintele, se fac pomeni pentru odihna sufletească a celor care au trecut dincolo.

SÂMBĂTA FLORIILOR; Sâmbăta lui Lazăr; Lăzărelul; Moşii de Florii

Sărbătoare de graniţă, este în acelaşi timp Sâmbăta lui Lazăr, cel care „a murit de dor de plăcinte“, cât şi ajunul Floriilor, ziua când florile, plantele de orice fel încep să-şi dezvăluie virtuţile magice.

Tradiţii: Serbează amintirea a trei Lazăr: Lazăr cel sărac (Luca, 14, 19-31), Lazăr din Vitania, înviat de Iisus, Lazăr (Lăzărel), mort de dor de plăcinte. E rău de rătăcit. Se povesteşte că unul Lazăr a rătăcit şi s-a găsit după şase săptămâni. Se spune că Lazăr a fost frate cu cucul. Cucul s-a rătăcit de Lazăr şi se strigă unul pe altul de dorul plăcintelor. Atunci se fac plăcinte şi se dau de pomană, ca să nu se mai rătăcească cucul de Lazăr. De la Sâmbăta lui Lazăr începe să cânte cucul.

Obiceiuri: Femeile fac tot felul de copturi, mai ales plăcinte, pe care le împărţesc mai ales săracilor de pomană (Moşii de Florii), ca să nu păţească şi ele cum a păţit mama lui Lazăr, care a murit de dor de plăcinte, sau ca avutul care n-a vrut să-i dea lui Lazăr cel sărac nici măcar o singură fărâmitură de pâine de pe masa sa, ca să-şi potolească foamea. Lăzărelul: Colindă fetele mici, împodobite cu flori pe la cap şi cu un bariş în faţă. Fetele cântă un cântec despre moartea nefericită şi despre înmormântarea unui tânăr pe nume Lazăr. Una din fete (Lăzăriţa) se îmbracă în mireasă. În cântec se spune că acesta i-a cerut mamei să-i facă azimă şi ea n-a voit; el s-a dus apoi cu oile la pădure, s-a suit pe o creangă pentru a scutura frunze oilor; când a început să bată vântul, creanga s-a rupt, el a căzut şi a murit. Cele trei surori ale lui l-au găsit, l-au adus acasă, l-au scăldat în lapte dulce şi l-au înmormântat. Uneori se face referire şi la moartea logodnicei lui Lazăr (Marian, 1994, II, pp. 77, 78). Fetelor care colindă li se dau ouă. În Sâmbăta lui Lazăr ţigăncile umblă cu Lazăra, jucând şi cântând.             

Intrarea Domnului în Ierusalim; Floriile, DUMINICA FLORIILOR 

Cea mai mare sărbătoare a Postului, avanpremiera Paştilor, consacră plantele magice specifice (salcia), marcând în acelaşi timp apropierea finalului de post („nunta urzicilor“ semnificând imposibilitatea consumului de urzici în continuare, explicată prin îmbătrânirea plantelor). Printre practicile de propiţiere, înflorirea (esenţa Floriilor – ziua florilor de orice fel) este leit-motivul magiei imitative.

     In aceasta sarbatoare credinciosii duc la Biserica ramuri de salcie si flori pentru a fi sfintite , deoarece in aceasta zi toate florile si toti pomii incep sa infloreasca.La slujba credinciosii, pe langa flori si salcie, tin in mana o lumanare-simbol al vietii.
   De Florii avem dezlegare la peste si vin. Se fac pomeni pentru sufletele mortilor. Se spune ca, daca iti pui o dorinta in timp ce te duci la preot pentru impartasanie, aceasta se va indeplini.

Tradiţii: Se numeşte aşa pentru că în această zi se sfinţesc la biserică sălcii, şi pentru că din această zi pomii şi florile încep a înmuguri şi a înflori. Maica Domnului, vrând să vadă pe Hristos răstignit, a avut în cale o apă. S-a rugat de toate buruienile ca să o treacă, şi nici una n-a voit, numai salcia a întins o cracă şi a trecut-o dincolo. Maica Domnului a binecuvântat-o, ca să o ducă la biserică, s-o slujească preoţii şi să se încingă oamenii cu ea, ca să nu-i doară mijlocul la seceratul grâului. Se spune că acum are loc nunta urzicilor.

Obiceiuri: În toate casele coc atâtea pâini de grâu câţi membri are familia, dar pâinile nu sunt de-o formă şi mărime, variază conform etatei membrilor de familie. Aceste pâini se împletesc din aluat de grâu cu multă grijă şi pe deasupra se înfrumuseţează cu cununi, cruci ori alte figuri, tot din aluatul acela. La Florii numai fetele se strâng la o casă, îşi pun inelele sau cerceii într-o căldare cu apă şi inelul care este scos de trei ori, acea fată rămâne goghie (surata cea mare). A doua zi de Paşti fiecare fată se duce cu colaci la goghie şi ea le pune masa, făcută cu contribuţia tuturor fetelor.

SUPERSTIŢII de Florii                           

-Martisorul purtat pana in aceasta zi se agata de ramurile unui copac inflorit in gradina

 - Celui care se împărtăşea la Florii i se împlinea orice dorinţă şi-ar fi pus când se apropia de preot.
- Nu ai voie să te speli pe cap în această zi pentru că vei albi ca pomii; uneori era voie să te speli doar folosind apă descântată.
 - Cum e vremea de Florii, aşa va fi şi în prima zi de Paşte.
 -  Despre urzici există credinţa că înfloresc acum, nemaifiind bune de mâncat (de unde altă denumire a sărbătorii, Nunta Urzicilor).
 -  Cine nu serbează ziua lui Lazăr se umple de pistrui.
 - Vitele mănâncă ramuri de salcie pentru a se înmulţi şi a fi sănătoase tot anul, iar pomii fructiferi sau butucii de vie sunt împodobiţi pentru a da rod bogat şi mănos.
  -  Acum se aerisesc hainele şi zestrea.

  -  În ziua de Florii, apicultorii înconjoară stupii cu ramurile de salcie, simbol al fertilităţii şi vegetaţiei de primăvară, iar ţăranii, convinşi de efectul miraculos al acestor muguri, îi îngroapă sub brazdă.

 -Pentru a ne apara de boli e bine ca in apa in care facem baie sa se puna cateva flori sfintite.

   - O superstiţie legată de această zi este cea conform căreia se crede că e bine ca în vreme de furtună să se pună pe foc muguri din sălciile de la Florii pentru a împrăştia norii şi grindina, protejând casa şi familia de dezastre.

  - Această sărbătoarea este şi un prilej de petrecere pentru români, mai ales pentru aceia care poartă nume de flori.

   La multi ani, tuturor celor cu nume de floare!