Telepatia mentala, care presupune existenta unui transmitator si a unui receptor, poate fi practicata fie local, de exemplu, într-o aceeasi încapere, fie la distanta.
In telepatia mentala locala cei doi actori pot sta la o distanta mica unul de celalalt, de la un metru pâna la câteva zeci de metri, astfel încât ei se pot vedea si, mai important, se pot auzi. In acest caz, comunicarea directa este importanta în special pentru confirmarea momentelor de transmisie-receptie si pentru confruntarea rezultatelor comunicarilor telepatice. In acelasi timp, este obligatoriu ca, în acest caz, receptorul sa nu aiba posibilitatea de a vedea – direct sau indirect - obiectele care sunt supuse experientelor de transmisie telepatica. Sunt astfel posibile si exercitiile de transmitere telepatica prin voce.
In telepatia mentala de la distanta cei doi actori se pot afla la o distanta apreciabila unul de altul, astfel încât ei nu se pot vedea si nici auzi. Pentru stabilirea momentelor de transmisie si receptie telepatica se apeleaza, în acest caz, la fixarea în prealabil a unui program comun, în care sunt înregistrate cu precizie orele si perioadele când au loc aceste transmisii. Pentru confruntarea rezultatelor se pot folosi carnetele în care fiecare dintre cei doi noteaza cu exactitate ora si mesajul transmis si respectiv receptionat. Aceste note vor face obiectul unei confruntari ulterioare, imediat ce acestia se vor revedea.
In practica, pentru comunicarea privind programul de transmisie-receptie si pentru confruntarea rezultatelor în transmisia si receptia mesajelor telepatice de la distanta se pot folosicu succes telefoane, speakere si orice alte mijloace care pot asigura o comunicare imediata.
Asa cum s-a mai mentionat, distanta nu joaca un rol foarte important în telepatie, deoarece în practica informatia poate fi transmisa si receptata de la orice distanta. Din acest motiv, se pot folosi orice alte tehnici care respecta principiile si conditiile de desfasurare descrise mai sus. Simplificarea comunicarii este foarte importanta mai ales în exercitiile din fazele de initiere si antrenament, când aceasta comunicare este absolut indispensabila.
Tehnici de relaxare
Este un fapt bine cunoscut ca transmiterea si/sau receptionarea mesajelor functioneaza cu atât mai bine cu cât esti mai relaxat, eventual în stare de transa.
Daca nu stiti sa va autoinduceti o stare de transa, urmati urmatoarele sfaturi :
- încercati sa va relaxati cât puteti de mult
- o buna relaxare poate fi realizata si prin urmatoarele tehnici :
- dupa o baie fierbintere
- statul în fotoliul favorit
- statul în semiîntuneric
- ascultatul unei melodii favorite etc.
- impuneti-va o stare de liniste adânca, chiar daca în apropierea dvs. se aud unele zgomote mai mici sau mai mari
- alungati orice gând care va vine în minte si mentineti cât mai mult aceasta stare
- daca simtiti ca va relaxati foarte bine cu o alta tehnica personala, folositi-o pe aceea
- puteti alterna tehnicile de relaxare, chiar si în timpul unui singur exercitiu de aceasta natura.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu