Manuscrisele de la MAREA MOARTA

   Imprejurarile descoperirii manuscriselor si cuprinsul lor

Descoperirea manuscriselor de la Marea Moarta se datoreaza in totalmente curatei intamplari. Un beduin palestinian pe nume Muhamad el Dib, in primavara anului 1947, cautandu-si caprele ratacite printre stancile falezei din partea de Nord a Marii Moarte, arunca intamplator o piatra intr-una din grotele din peretele unei stanci pe langa care trecea. Un zgomot de cioburi sparte raspunde din interiorul grotei. Speriat se indeparteaza de respectiva grota, dar curiozitatea il face sa revina a doua zi, de data aceasta, impreuna cu varul sau Ahmed Muhamad.

       Strecurandu-se in grota respectiva gasesc mai multe cioburi de vase precum si 8 vase intacte, acoperite cu o tesatura de in, dintre care unul continea 3 suluri din piele de capra, infasurate la fel, in panza de in. Nestiind ce sa faca cu ele, le iau in cele din urma cu ei si le predau unui anticar din Betleem, numit Khalil Iskandar Sahin.

        Constatandu-se ca scrierea de pe suluri este siriaca, manuscrisele sunt predate Manastirii siriace Sfantul Marcu, din Ierusalimul vechi. Intre timp, beduinii cercetand mai cu atentie grota, dau la iveala alte resturi de manuscrise, precum si o serie de fragmente de manuscrise. In toamna anului 1947, beduinii si anticarii incep sa vanda astfel de manuscrise diferitelor institutii stiintifice din Ierusalim.

    Astfel, in decembrie 1947, Universitatea ebraica din Ierusalim achizitiona 3 din aceste manuscrise, profesorul E.L. Sukenik, fiind primul care constata vechimea acestor manuscrise, banuind chiar atunci originea lor eseniana. Constatandu-se vechimea lor de catre specialisti intinzandu-se pe o perioada de timp ce incepe cu sec. II i.Hr. si se termina cu sec. I d.Hr. si intuindu-se importanta lor in elucidarea unor perioade obscure ale timpurilor trecute din istoria lui Israel, in special si a culturii umane, in general, arheologi si savanti numerosi deschid un adevarat santier arheologic in regiunea Qumran, incepand sapaturile cu grota care a adapostit primele manuscrise descoperite, intitulata de acum Grota 1 de la Qumran.      

       In timpul acestor prime sapaturi (anul 1951), beduinii descopera in 1952 un alt lot de manuscrise in regiunea Wadi Murabba'at, la 25 km sud de Ierusalim si in regiunea Khirbet-Mird, la 14 km S-E de Ierusalim. In urma analizelor facute de specialisti s-a ajuns la concluzia ca vechimea acestor manuscrise coboara pana la cea de a doua revolta iudaica 132-135 d.Hr.

In concluzie, manuscrisele gasite in desertul Marii Moarte s-ar putea imparti in 3 grupe, atat dupa vechimea lor, cat si dupa provenienta lor geografica:

-       manuscrise provenind din grotele din regiunea Qumran datand din sec. II i.Hr. si I d.Hr.

-       documentele de la Wadi Murabba'at, din partea sudica a desertului Iudeii.

-      manuscrisele de la Khirbet-Mird, acestea din urma, datand din timpul celei de a doua revolte iudaice.

       Asadar, documentele descoperite la Qumran si in imprejurimile lui formeaza o colectie de manuscrise din piele, din foi de arama sau papirus, majoritatea dintre ele fiind doar fragmente, uneori de dimensiuni foarte reduse si datand, asa cum s-a mentionat, o parte din ele din sec. II i.Hr., cateva chiar din sec. III i.Hr., iar unele, probabil, din sec. I al erei crestine. Astazi numarul acestor fragmente se cifreaza la circa 40.000 cea mai mare parte avand caracter biblic, dar in pesterile de la Qumran si Kirbet Mird s-au gasit si manuscrise cu caracter organizatoric sau administrativ. Intre manuscrisele de la Qumran se gasesc fragmente ale tuturor cartilor Vechiului Testament, cu exceptia cartii Esterei, Tobie si a intelepciunii lui Iisus Sirah, din care nu s-a descoperit nici un fragment.

     Multe dintre cartile Vechiului Testament au fost copiate in mai multe exemplare, asa explicandu-se faptul ca au fost descoperite la Qumran, spre exemplu 14 copii ale Deuteronomului, copii ale cartii profetului Isaia, 10 ale Psalmilor si 8 copii fragmentare din proorocii mici.

         O pozitie intermediara intre textele biblice si scrierile originale ale sectei qumranitilor o ocupa comentariile. Astfel s-au descoperit comentarii la cartile proorocilor Habacuc (Avacum), Naum, Isaia, Sofonie, Oseea, Miheia, precum si la Geneza si Psalmi. De asemenea s-au gasit fragmente de talcuiri la "Pseudoepigrafele" Enoh, Jubileele si Testamentul lui Levi, precum si dintr-o Apocalipsa necunoscuta care descrie mai ales Ierusalimul cel de Sus.

Din categoria manuscriselor cu caracter nebiblic fac parte: Statutul comunitatii (1 QS), textul celor 2 coloane (1 QSa) numite si Suluri ale Legii sau Manualul de disciplina; Documentul de la Damasc (CD); Razboiul fiilor luminii impotriva fiilor intunericului (1 QM); Rugaciunile de multumire sau Imnele (1 QH); Apocrifa cartii Genzei (1 Q Gen. Apoc), precum si fragmente din apocrife cu profil apocaliptic; "Cartea lui Noe", "Cartea Tainelor", "Cuvantarile lui Moise" etc.                   

          Manuscrisele de la Qumran sunt scrise in 8 limbi si dialecte: ebraica veche (biblica), aramaica palestiniana, ebraica misnaita (nec-ebraica), greaca, latina, nabateica, aramaica tarzie (asa-numita siro-palestiniana) si araba.

      Majoritatea qumranologilor sunt de parere ca ele reprezinta ramasitele unei vaste biblioteci care apartinea odinioara unei comunitati religioase iudaice, stabilite pe coastele Marii Moarte, in desertul Iudeii si pe care acestia o identifica cu comunitatea eseniana.

Intr-adevar contactul cu continutul acestor manuscrise duce la concluzia ca ele apartin prin excelenta unei secte iudaice a carei caracteristici organizatorice, de preocupari culturale, religioase, de atitudine fata de Templul din Ierusalim etc. o identifica in mod evident cu gruparea eseniana. Spre exemplu, toate temele majore ale Vechiului Testament sunt prezente in aceste scrieri; apoi folosirea cartilor profetice dovedeste ca gruparea se deosebea de samariteni care refuzau sa le acorde importanta pentru motivul ca acesta ar exalta rolul Ierusalimului si al templului din Ierusalim.

        Dimpotriva, qumranitii priveau spre Ierusalim ca spre centrul iudaismului si considerau templul vremelnic necinstit din cauza inlaturarii preotiei lui Tadoc prin preotia hasmoneilor, qumranitii considerandu-se a fi chemati sa restabileasca marele pontificat aaronit, revendicari care se regasesc clar in aspiratiile eseniene.

       Tot in acest context se mai poate aminti si faptul ca in lumina documentelor descoperite, comunitatea de la Qumran apare ca o organizatie religioasa care pretinde doar pentru sine privilegiul de a fi socotita "adevaratul Israel", autocalificandu-se in consecinta "comunitatea lui Dumnezeu", "comunitatea noului legamant sau a vesnicului legamant" si care duce o lupta darza impotriva "fiilor intunericului" calificati ca fiind "oameni aflati in simbria lui Belial", in calitatea lor de "fii ai luminii", "fiii dreptatii si ai adevarului", "membrii sacrei comunitati". Toate aceste apelative sunt specifice calificarilor gruparii eseniene. In ceea ce priveste apoi datele importante din manuscrisul denumit conventional "Statutul comunitatii" referitor la organizarea comunitatii qumranite, ele ofera o imagine completa a structurii interne, a conceptiilor ideologice a gruparii eseniene.

      Comunitatea religioasa de la Qumran prezinta, asadar, suficiente indicii care-i determina pe specialisti sa o identifice cu " esenienii. Un istoriograf iudeu, Iosif Flaviu, un iudeu elenist, Filon din Alexandria, si un roman Pliniu cel Batran, ofera informatii sumare, ce-i drept, dar suficiente pentru a constitui o imagine a esenienilor: o grupare religioasa iudaica de tip quasi-monahal, ai carei membri vietuiau izolati de poporul evreu, in asezari proprii, situate - cum afirma Pliniu - la vest de Marea Moarta, adica tocmai in regiunea descoperirilor arheologice a manuscriselor qumraniene.

Scurta prezentare a celor mai importante manuscrise qumraniene:

Manualul de disciplina

- primeste acest nume de la una din partile lui componente, cercetatorii francezi dandu-i numele de "Regula comunitatii". Manuscrisul a fost gasit in grota 1 Q, constand la origine din 5 fasii de piele insumand 2 m lungime si 20 cm latime si continand un ansamblu de instructiuni si reguli privind disciplina care trebuie sa guverneze viata comunitatii, admiterea noilor membri in comunitate sau excluderea celor nedemni, reguli referitoare la cult etc.

Un citat din acest manuscris ofera imaginea idealului ce-i anima pe membrii comunitatii care au redactat manuscrisele: "Ei (adeptii sectei n.n.) sa practice cu totii adevarul si smerenia, dreptatea, dragostea binevoitoare si modestia purtarii in toate caile lor."

Razboiul fiilor luminii contra fiilor intunericului

- acest manuscris, avand o stare de conservare aproape perfecta, este unul din cele mai mici de dimensiune, constand din 3 fasii de piele cusute la un loc avand o lungime de 2.85 m si o latime de 16 cm. Surprinzator este faptul ca, intre manuscrisele de la Qumran, se gaseste si unul al Regulii Razboiului ceea ce nu concorda cu felul in care esenienii sunt descrisi de Iosif Flaviu si Filon din Alexandria, ca fiind oamenii pacii, excluzand folosirea armelor.

    Cum este posibil deci, ca la o grupare de pacifisti sa apara un manual de arta a razboiului? Raspunsul s-ar gasi in faptul ca manuscrisul contine evidente trasaturi eshatologice ale unui gen de istorisire apocaliptica vizand finele lumii, cand va lua nastere un cer nou si un pamant nou (Cf. Isaia 65,17; 66,22), si cand "fii luminii" vor trebui sa poarte un "razboi" impotriva tuturor puterilor raului, inainte de definitiva sosire a imparatiei lui Dumnezeu.

Comentariul la cartea Habacuc

- intre manuscrisele de la Marea Moarta, acest comentar este unul dintre cele mai instructive, indicand cel mai bine modul de exegeza qumranita si pozitia gruparii fata de restul poporului iudeu. Comentariul incepe cu cap. 1, versetul 4, textul cartii fiind transcris si apoi explicat verset cu verset si incepe printr-o formula tipica comentariilor eseniene: "sensul (peser) versetului este", ori "sensul acestui cuvant este". De aici, numele de pesarim, adica de "explicatii" dat tratatelor asupra cartilor biblice de catre autorii lor. Peser-ul se prezinta sub 3 forme:

-  explicatie a unui text in functie mai ales de istoria proprie a sectei cum este cazul peser-ului lui Habacuc, Miheea, etc.
-  explicatie vizand un grup etnic din Palestina, cum este cazul peser-ului la cartea Naum
-  explicatie eshatologica a textelor profetice, cum este cazul cu cartea Isaia.

In sens propriu, peser-ul esenienilor nu este un midras specific exegezei iudaice si in care se cauta sa se afle gandul autorilor cartilor, ci este mai degraba o incercare de a gasi in Vechiul Testament preziceri sau aluzii la un timp viitor. In practica, viitorul pe care esenienii il gaseau prezis in Scriptura era chiar timpul in care traiau.

Documentul de la Damasc

- manuscrisul contine doua parti: prima comenteaza planul de mantuire a lui Yahweh (cap. 1-8), iar partea a doua se ocupa in detaliu de viata membrilor "Legamantului Nou". Cuprinsul manuscrisului aminteste de un "Dascal al dreptatii", descendent din casa lui Aaron si care apare dupa 390 de ani de la distrugerea Ierusalimului de catre Nabucodonosor, ca si de aparitia unui "Om al minciunii" care il va persecuta si maltrata pe Dascalul Dreptatii si pe adeptii acestuia, dar care, in cele din urma, va fi pedepsit de Dumnezeu.

Sulul de arama

- in 1952 in timpul sapaturilor s-a descoperit in grota a 3-a printre manuscrisele de pergament si papirus si un sul fin de arama constand din 12 coloane scrise pe 3 foi de metal, sudate in mod primitiv. Textul scris nu era nici religios si nici biblic, ci continea o lista de obiecte care faceau parte dintr-un tezaur ascuns, foarte pretios, dar care in cele din urma s-a descoperit ca era fictiv, scrierea ascunzand in spate o legenda.

    Importanta insa a acestui sul de arama consta in faptul ca prezinta un interes deosebit pentru studiul limbii ebraice, intrucat textul nu se gaseste scris in ebraica biblica, ci intr-un dialect ebraic vorbit, si care n-a fost cunoscut decat in timpurile mai noi prin scrieri religioase iudaice dintr-o epoca mai tarzie. Misna fiind cea mai veche dintre aceste scrieri. Pe langa aceste manuscrise mai importante descoperite si pe care le-am amintit sumar, in asa-numita biblioteca a qumranitilor au mai fost descoperite fragmente de manuscrise si care indica existenta si a altor specii literare cultivate de catre gruparea eseniana. Dintre acestea amintim:

Testimonia - un fel de culegere de texte scripturistice referitoare la anumite probleme de dogma precum cele ce priveau pe Mesia, familia din care urma sa vina, misiunea pe care avea sa o indeplineasca etc.

Mismarot - erau un fel de programe ale serviciilor religioase si care urmau a fi oficiate in templul ceresc, qumranitii rupand orice legatura cu templul din Ierusalim. In aceasta specie literara a fost identificat si Calendarul sectei qumranite.