Fantomele si lumea stiintei

      Cine a zis ca lumea stiintei si cea a spiritelor mortilor nu pot trai in buna intelegere? Chiar daca majoritatea savantilor afirma doar existenta fenomenelor reperabile prin cele cinci simturi umane, se cunosc si cazuri celebre (si realmente utile evolutiei fiintei umane) de apropiere intre cele doua universuri aparent incompatibile. Va prezentam, in continuare, cateva dintre ele.

       PIERRE CURIE, laureat Nobel pentru fizica, in 1903, pe baza cercetarilor sale in domeniul radioactivitatii. Pe cand era inca un tinerel, Jacques, fratele sau mai mare, l-a ajutat sa descopere misterele paranormalului. Foarte curios din fire, Pierre nu a abandonat niciodata aceasta „zona crepusculara”, ajungand sa-si incruciseze drumul destinului cu strania Eusapia Palladino, o femeie capabila sa vorbeasca cu mortii, sa mute obiecte cu puterea gandului etc.

     Aflata in Paris, ea a dorit sa cunoasca savanti care s-ar fi crezut in stare sa determine cauzele fenomenelor respective. S-a format o echipa de 12 „examinatori”, intre care Pierre si Marie Curie. Mai mult decat sotia sa, savantul francez s-a aratat deosebit de impresionat: vazuse mese deplasandu-se singure, aparitii luminoase, se simtise atins de maini invizibile si alte asemenea bizarerii produse de Eusapia pe parcursul a 43 de sedinte, intre 1905 si 1908.

    Totusi, verdictul cercetatorilor a fost mai degraba dezolant, ei nefiind capabili sa spuna clar DA sau NU, daca Eusapia n-ar fi fost decat o femeie dotata cu extraordinare puteri magice. Cat despre Pierre Curie, a murit in 1906, accidental, fara sa mai fi avut ocazia sa spuna ce gandea. Avea doar 48 de ani...

         CHARLES RICHET, Nobel pentru medicina primit in 1913. Pasionat pana la obsesie de fantome, se spune ca toata viata a cautat dovezi ale existentei lor. Si chiar ar fi gasit asa ceva in 1903, in „vila Carmen” din Alger. Edificiul era teatrul unor incredibile sedinte de spiritism, in timpul carora aparea fantoma lui Bien-Boa. Acest asa-zis print hindus, nascut cu trei secole mai devreme, se arata plin de afectiune fata de metresa ceremonialului, pe care o mangaia si o imbratisa la fiecare aparitie.

   De fapt, se spune ca era doar o facatura magistrala, jucata de complici fara parteneriatul vreunui strigoi. Totusi, Richet era convins ca vedea o fantoma, iar venerabilul spectru tricentenar s-a lasat chiar fotografiat si i-a facut savantului o confidenta: cu conditia ca acesta sa mai zaboveasca la vila cateva zile, ar fi fost capabil sa o cheme alaturi pe printesa Phygia, pe care ar fi cunoscut-o cu vreo trei milenii inainte, intr-o alta viata. Si frumoasa imateriala i s-a aratat muritorului savant, oferindu-i privilegiul de a-i saruta mana (fatalmente, palpabila), ba chiar daruindu-i o suvita din pletele sale, la fel de materiale.

Pentru aceasta, a propus un test: o persoana in viata sa inchida, in plicuri sigilate, mesaje pe care barbatul urma sa le comunice mediumilor, dupa moartea lui. Astfel, ar fi fost usor sa se verifice autenticitatea mesajelor. Iar pentru mai multa siguranta, Sir Oliver a hotarat sa conduca el insusi experimentul. Asa se face ca, dupa decesul sau, diferiti mediumi au incercat sa patrunda secretele comunicarilor respective. S-au organizat circa 130 de sedinte, dar nici macar una nu l-a convins pe nobilul englez sa vorbeasca.

        SIR WILLIAM CROOKES este un mare nume al stiintei, dar si al vanatorii de fantome, numarandu-se printre primii muritori care au „imortalizat” un spectru pe placa fotografica. Katie King fusese fiica unui aventurier din sec. al XVII-lea, iar aparitiile ei erau provocate de o tanara pe nume Florence Cook. Fenomenul se derula in casa parintilor acesteia, in fata unui cabinet protejat printr-o perdea in spatele careia fata intra in transa.

    Dupa un timp nedefinit, fantoma invesmantata in alb ridica perdeaua, ceea ce a dat de banuit ca Florence si Katie erau de fapt una si-aceeasi persoana. Totusi, Sir William a fost convins ca asista la un fenomen supranatural. Cu un singur amendament: Katie era chiar o fantoma sau o creatie a spiritului Florencei, materializata prin forta vointei tinerei? Orice ar fi fost, Sir William a realizat numeroase imagini ale fenomenului, dar la public au ajuns numai cateva. Gurile rele spun ca motivul era foarte simplu: Katie si Florence semanau intre ele mult prea bine!

    Totusi, nu e un dosar inchis al paranormalului, caci – paradoxal sau nu – probe pro evidente se gasesc si ele din belsug. Il amintim aici numai pe savantul roman B.P. Hasdeu, ale carui comunicari cu fiica sa, Iulia, moarta foarte tanara, sunt mai mult decat tulburatoare. Dar acestea merita sa fie tratate intr-un articol amplu, separat.