Portretul Sf. Fecioare de Guadalupe - Mexic

     Fecioara i-a aparut în anul 1531, pe un deal din apropierea capitalei, Ciudad de Mexico, sfântului Juan Diego. Aceasta aparitie este una din cele 10 aparitii ale Fecioarei Maria, recunoscute de Vatican.

        Sfânta Fecioară de Guadalupe este singura Icoană care s-a „imprimat” ea însăşi în interiorul Tilmei lui Juan Diego. Portretul Ei îşi păstrează în mod miraculos culorile din 1531 iar Tilma care îi serveşte drept suport îşi păstrează proprietăţile naturale. Ea ne arată că trăieşte mereu în Icoana Ei!
Putem să vedem în acest portret chipul autentic al Fecioarei Maria, Maica lui Isus şi „Femeia” din Apocalipsă. Însărcinată, Ea ne descoperă dorinţa Ei de Maternitate asupra fiecăruia dintre copiii Ei şi asupra întregii lumi pentru a stabili adevărata Pace, aşa cum a realizat-o în Mexic după apariţiile Sale.

În faţa Tilmei indienii au văzut în Icoana Sfintei Fecioare ceva ce spaniolii nu puteau să înţeleagă. În acel timp indienii foloseau scrierea hieroglifică iar faptul că „citeau” Icoana era foarte important pentru înţelegerea scopului acestor apariţii. Ei o contemplau pe Maria aşa cum un copil îşi contemplă mama. Ei „citeau” o foarte frumoasă Doamnă, în picioare, în faţa soarelui, ceea ce însemna pentru ei că Ea era mai mare decât zeul-soare Huitzilopochtli pe care îl adorau. Cât despre luna de sub picioarele Ei, era dovada că zeul-lună al lor Tzecatlipoca era mai mult decât nimic deoarece el se afla sub picioarele Doamnei şi era diabolic deoarece era negru.

     Aşa cum am văzut, o istorisire veche indiană relata că cometa care a provocat dezastre inimaginabile era considerată un zeu mânios, sub forma unui şarpe cu aripi care căuta să se răzbune cerând sacrificii umane. Mulţi mexicani au crezut că Fecioara Maria a sfărâmat capul acestui şarpe. Faptul că, înconjurată de nori, Ea era purtată de un înger arăta că Ea nu mai era din această lume deoarece îngerul înaripat o ţinea departe prin cele două braţe ale sale.
Broşa pe care o purta la gât avea în centru o cruciuliţă neagră care amintea emblema Fraţilor Spanioli iar mâinile Ei frumoase împreunate pentru rugăciune arăta că exista Cineva mai mare decât Ea. Totul în această imagine îi învăţa ceva important. Totul era foarte clar pentru indieni: aspectul general al frumoasei Doamne, semnificaţia cuvintelor şi a veşmintelor Ei.
„Lectura” acestei imagini sacre a atras din întregul Mexic triburi întregi venite împreună cu şefii lor pentru a îmbrăţişa noua credinţă catolică. Spaniolilor, care nu puteau înţelege sensul sacrificiilor, le era foarte greu să-i determine pe indieni să renunţe la această practică. Dar Dumnezeu, care citeşte inimile, a trimis-o pe Fecioara Maria.
     În acest fel viziunea pe care a avut-o Juan, cuvintele pe care le-a pronunţat Ea: „Eu sunt Fecioara Maria, Mama adevăratului Dumnezeu!”, portretul miraculos pe care Ea l-a lăsat şi ceea ce au văzut aztecii, toate acestea au contribuit la dispariţia idolilor păgâni şi la încetarea sacrificiilor umane.

    E oare surprinzător că Preacurata Maria, al cărui Fiu a fost sacrificat pe o cruce pentru mântuirea umanităţii, a dorit să şteargă lacrimile mamelor, surorilor şi prietenilor celor sacrificaţi, făcându-i să înţeleagă, prin portretul Ei că din acel moment sacrificiile umane erau inutile. Iar mâinile împreunate, pentru implorare, nu dovedesc oare că Ea mijloceşte pentru ei în faţa tronului adevăratului Dumnezeu nevăzut.  Auzind cum Dumnezeu Atotputernicul a luat trup omenesc născându-se din Fecioara Maria, apoi a fost răstignit, a fost înmormântat şi a înviat, indienii au fost uimiţi. Dacă Fiul lui Dumnezeu a fost victima divină care S-a oferit Dumnezeului nevăzut pentru a salva omul, sacrificiile lor erau inutile. Cu bucurie mii de indieni îmbrăţişau credinţa catolică în fiecare zi.

„Râu de Lumină”
„Sfânta Fecioară de Guadalupe” era un nume familiar spaniolilor care o venerau la Guadalupe, în Estramadura, până la invazia arabilor, în 711. Atunci statuia a fost îngropată în munţii Guadalupe unde un păstor din dieceza de Toledo a descoperit-o la sfârşitul secolului XIII. I s-a dat numele locului unde a fost găsită, nume al unui râu care curge nu prea departe, căci în arabă, Guadalupe înseamnă Râu de Lumină. Statuia reprezintă maternitatea divină a Fecioarei. În mâna stângă Ea îl ţine pe Pruncul Isus iar în cealaltă un sceptru de cristal.

Regele Alfons al XI-lea a ridicat o capelă în cinstea Ei. De-a lungul timpului ea a fost mărită iar astăzi este o biserică măreaţă, care are alături o mănăstire şi un seminar. Cristofor Columb s-a dus să se roage acolo în semn de mulţumire la întoarcerea din călătorie. El a dat numele de Guadalupe unei insule pe care a descoperit-o, insulă care mai apoi a deveni franceză. Apariţia Sfintei Fecioare în Mexic a format o legătură spirituală creând o nouă naţiune la sud de Rio-Grande, Mexicul, o naţiune formată de Sfânta Fecioară în persoană.
Studierea Tilmei miraculoase

         Fecioara a apărut pe Tilma ca o tânără femeie cu tenul măsliniu, înaltă de aproximativ 1,50 m, îmbrăcată ca o prinţesă aztecă. Ea este însărcinată, după cum dă mărturie centura înnodată deasupra abdomenului dar şi floricica (Nahui Ollin) numită şi Tamale, pe abdomenul Ei. Nahui Ollin pentru azteci simboliza divinitatea. Această adevărată divinitate a lui Isus Cristos însuşi este discretă sub acest simbol, în sânul Mamei. Studii recente au arătat că Femeia din imagine era cu adevărat însărcinată.  La gât, Fecioara poartă o agrafă aurită, împodobită cu o cruce. Aceasta o identifică cu religia catolică. Stă în picioare, rugându-se cu umilinţă. Însă Ea zdrobeşte capul şarpelui cu călcâiul Ei simbolizat de luna neagră pe care indienii o adorau ca zeul Quetzacoatl, cu genunchiul stâng uşor îndoit, ca şi cum Ea ar urma să înainteze arătând că este pe cale şi luptă pentru noi (noi suntem călcâiul Ei (Apocalipsa) iar el ne muşcă pe noi). Ea este Femeia din Apocalipsă, îmbrăcată în soare, cu luna sub picioare.
     Sfântul Arhanghel Mihael ţine cu o mâna pelerina Ei care reprezintă cerul înstelat iar cu cealaltă rochia care reprezintă pământul. Regina cerului şi a pământului.
Trăsăturile Ei sunt foarte frumoase şi vii, chipul Ei exprimă umilinţă, tandreţe, blândeţe şi iubire. Privind-o, se pot înmuia inimile cele mai împietrite.
Tilma este albastru-turcoaz, iar rochia Mariei este brun-roz. Culorile sunt strălucitoare şi, după peste 470 de ani, ele sunt la fel de proaspete.

O Icoană nepictată
Ţesătura aspră, zgrunţuroasă, a tilmei nu se pretează picturii şi în fibre nu există nici un pigment. Imaginea Maicii Sfinte a fost deci imprimată în mod miraculos: ca şi cum ar fi proiecţia permanentă a unui diapozitiv, au declarat în 1963 experţii firmei Kodak din Mexic.
O tilmă nu se conservă în mod normal decât vreo douăzeci de ani, cel mult treizeci. Conservarea sa în stare perfectă până în zilele noastre constituie un alt miracol. Papa Pius al XII-lea a spus despre Tilma; „Această operă nu este din această lume.”
Tilma fusese folosită de Juan Diego ca o haină, înnodată în jurul gâtului. Ea putea fi împăturită şi prinsă pentru a se putea adapta taliei proprietarului. Partea de jos a Tilmei putea fi ridicată aproape de talie formând în acest fel un fel de sac pentru a transporta legume sau fructe. Tilma a fost ţesută din fire de cactus Maguey, având două părţi de 0,50m pe 2m, cusute împreună pe lungime. Această cusătură este vizibilă pe Tilma în plin centul imaginii. Capul Sfintei Fecioare este întors spre dreapta ca şi cum ar fi evitat această cusătură.

Continuare